spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTMașină izbită în zid, la beție

Mașină izbită în zid, la beție

A urcat beat la volan și a ajuns cu mașina în zidul unei case. Este isprava unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din orașul Săveni, care în noaptea de joi spre vineri (n.r. 6 spre 7 februarie a.c.), a fost protagonistul unui accident rutier produs pe strada Independenței din Săveni. Când a văzut ce a făcut, individul a încercat să părăsească locul faptei, dar a fost prins de polițiști.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, bărbatul conducea autoturism, iar pe fondul unui carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ajuns cu mașina pe trotuar, după care s-a izbit cu mașina în zidul unei clădiri. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești, așa că șoferul a încercat să dea bir cu fugiții. Doar că, în urma unui apel pe 112, polițiștii au ajuns la locul accidentului și l-au prins la timp pe șofer, după care l-au verificat cu etilotestul, rezultatul indicând o îmbibație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, iar polițiștii ai-au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
68 %
2.6kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...