Funcţionarii din Primăria Botoşani au pentru două săptămâni un coleg deosebit. Fiind în vacanţă, Octavian Eusebiu Halici, student eminent şi olimpic itnernaţional, a ales să facă practică alături de angajaţii primăriei. Ieri, Octavian s-a întâlnit cu primarul Cătălin Flutur. „Am fost gazda unui oaspete deosebit, venit tocmai de la București. Este vorba despre olimpicul internațional Octavian Eusebiu Halici, student în anul II al Facultății de Științe Politice și Administrative în Limba Franceză din cadrul Universității București.
Interacțiunea cu astfel de tineri implicați din punct de vedere civic precum Octavian a fost întotdeauna una dintre cele mai plăcute activități desfășurate de mine, în calitate de primar al municipiului Botoșani. Discuțiile cu unul dintre reprezentanții de frunte ai unei generații în sine foarte valoroase și dinamice sunt dătătoare de speranțe privind viitorul”, a scris primarul pe facebook.
Potrivit edilului, rezultatele deosebite ale lui Octavian Eusebiu Halici sunt un motiv de mândrie pentru noi toți, ca botoșăneni, reprezentând încununarea efortului conjugat al profesorilor noștri, dar și al politicii liceelor de pe teritoriul județului în privința învățării limbii franceze. „De altfel, Botoșaniul este cunoscut ca un bastion al francofoniei în Moldova, cu numeroase colaborări și proiecte realizate în parteneriat cu entități din Franța și Canada.
Îi urez bun venit acestui tânăr ambițios și perseverent care a ales să se alăture echipei de oameni dinamici ai instituției noastre și îi doresc o bună continuare a parcursului său academic”, a mai scris primarul.