spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTNemulţumiri în şcolile botoşănene de la neacordarea sporurilor

Nemulţumiri în şcolile botoşănene de la neacordarea sporurilor

Angajaţii din sistemul de învăţământ sunt nemulţumiţi că, deşi încă din ianuarie 2019 a fost adoptată o hotărâre de Guvern privind acordarea sporurilor, aceasta nu se aplică. “Deşi în unele şcoli a fost parcursă întreaga procedura şi avem chiar şi hotărâri judecătoreşti, nu putem aplica deoarece se blochează acordarea  sporurilor prin programul de salarizare”, a declarat Liviu Axinte, liderul liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ.

Potrivit acestuia, oricum, în cazul personalului nedidactic, acordarea unui spor de 10% la un salariu net de aproximativ 1500 de lei, nu ar însemna un efort financiar considerabil. “Mai grav pentru noi este faptul că Ministerul Educaţiei plăteşte angajaţilor din minister sporuri, dar în ţară nu. Atunci când a fost aprobată hotărârea de guvern a fost şi o temă de ieşit la televizor şi de anunţat că a fost creat cadrul legal pentru acordarea sporurilor în învăţământ. Atunci am fost înjuraţi de toată ţara că iar se acordă sporuri în învăţământ”, a mai spus Liviu Axinte.

Conducerile unor şcoli din judeţ au solicitat specialiştilor Direcţiei de Sănătate Publică să facă determinări pentru stabilirea locurilor de muncă pentru care se acordă sporuri, însă niciun angajat din sistem nu a primit vreun leu. Explicaţia oficială este aceea că aplicaţia Edusal nu permite acordarea sporurilor. Sindicaliştii speră că situaţia va fi deblocată, în urma discuţiilor care se poartă în această perioadă cu Monica Anisie, ministrul Educaţiei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...