Un candidat surpriză va intra în cursa pentru președinția Consiliul Județean (CJ). Este vorba de Florin Ghiorghiță, fost viceprimar al municipiului Botoșani timp de trei mandate. Anunțul a fost făcut sâmbătă, odată cu preluarea președinției filialei locale a Dreptei Liberale de la Dumitru Balan. Schimbarea celor a fost decisă la finalul anului trecut, dar ea a fost anunțată public abia pe 1 februarie. Dumitru Balan va continua să fie prim-vicepreședinte la nivel național al partidului lui Viorel Catarama.
„Sunt conștient de lupta în care intru și de șansele pe care le am, dar trebuie să muncim să maximizăm scorul partidului, să trecem de pragul electoral de 5% și să avem cât mai mulți consilieri. Acesta este obiectivul meu, iar ca să-l realizăm trebuie să ne organizăm, să avem organizații, candidaţi și liste complete în toate comunele județului pentru a avea și oameni în secţiile de vot. Doar așa putem să contăm”, a declarat Florin Ghiorghiță, adăugând că formațiunea pe care o conduce este „în discuții și cu alte formațiuni de dreapta pentru o alianță electorală”. Acest lucru este o sabie cu două tăișuri, deoarece pragul electoral pentru alianțe este mai mare.
La ultimele alegeri, cele prezidențiale, candidatul Dreptei Liberale, Viorel Cataramă, a obținut la Botoșani unul dintre cele mai bune scoruri, 1,16%, mult departe însă de pragul electoral.
Florin Ghiorghiță a intrat în politică la sfârșitul anilor ‘90. La alegerile locale din 2000 a fost ales consilier local pe listele Alianței pentru România (ApR), fondată de Teodor Meleșcanu. Din această poziție a devenit cel mai tânăr viceprimar de municipiu la numai 24 de ani. Deși a trecut prin mai multe partide, PRM, PD și PDL, s-a menținut pe acest post timp de 12 ani. De-a lungul celor trei mandate a fost în mijlocul a numeroase scandaluri și afaceri controversate. Pe când era consilier local al Mișcării pentru Botoșani, în mandatul 2012-2016, și-a negociat un post de director regional la RAR, pe care l-a deținut până anul trecut. Acum, ca simplu auditor RAR, Florin Ghiorghiță încearcă o nouă aventură politică, fiind alături de Dumitru Bălan unul dintre liderii Dreptei Liberale de la Botoșani.