Pe site-ul Ministerului Sănătății a fost publicat spre dezbatere publică textul unei ordonanțe simple cu privire la unele modificări la legea sănătății. Cea mai importantă dintre ele vizează modul de finanțare a actului medical. Concret, urmează să fie liberalizat accesul clinicilor și spitalelor private la fondurile pentru programele naționale de sănătate. Guvernul spune că nu se privatizează programele naționale de sănătate, ci doar că se vor putea deconta și serviciile făcute de unitățile private. E de bine, e de rău? Să vedem.
În prezent, spitalele private acordă servicii medicale decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) doar atunci când este depăşită capacitatea furnizorilor publici de a acoperi nevoile existente în cazul celor care au nevoie de dializă, chimioterapie sau radioterapie. Unul dintre secretarii de stat din Ministerul Sănătății spune că spitalele private din România însumează 7.000 de locuri. Acestea ar trebui să devină accesibile tuturor pacienților, care să poată beneficia fără coplată de serviciile spitalelor private, cheltuielile urmând să fie decontate de către CNAS.
Adversarii acestei măsuri spun că prin noua modificare vor fi puternic afectați cetățenii cu venituri mici. Furnizorii privați sunt puși exact pe același plan cu spitalele publice, deci pot accesa oricând din fondurile cuprinse în program. De pildă, bolnavul de cancer care intră în programul de oncologie la spitalul public va beneficia de tratament în întregime decontat de stat. În spitalul privat însă i se poate cere coplată (sau taxa pentru serviciile hoteliere). Dacă nu își permite să dea acești bani, poate opta pentru spitalul public, unde însă fondurile vor fi mult mai mici, din moment ce o bună parte din ele va pleca spre privat. Pe cale de consecință, va fi tratat mai prost sau deloc.
Cei care contestă noua modalitate de coplată pierd complet din vedere că unele proceduri medicale, precum operațiile robotice, pot fi realizate în momentul de față doar în unități medicale private. Dar mai pierd din vedere și multe alte aspecte, care țin de acea parte neoficială, neprevăzută în vreun act normativ, dar de care se lovește orice solicitant al serviciilor publice de sănătate. Și anume „coplata” neoficială de care nu scapă aproape niciun pacient de la stat. Degeaba au fost mărite substanțial salariile personalului medical, s-au înăsprit reglementările anticorupție, s-au montat camere de luat vederi și au fost arestate persoane care au condiționat actul medical de foloase materiale necuvenite. Nu s-a schimbat mare lucru, sfântul plic, vârât în buzunarul încăpător al halatelor medicale, a rămas principala garanție a unui tratament „ca lumea”.
Ei bine, cam aceeași bani – strecurați penibil cadrelor medicale, în colțuri cât mai dosnice, ferite de camerele de luat vederi, după adevărate curse prin spital („vezi că acuma a urcat la doi, a, ba nu, a coborât la urgențe, a ieșit adineauri, s-o fi dus la cabinet”), după anchete jenante prin spital („știți cumva cât se dă pentru operația asta, că sunt cu mama la salon și n-am avut timp să întreb?”) – ar urma să fie dați curat, pe chitanță, la casieria spitalului privat. Fără rușine, fără emoții („oare am dat bine, n-o fi prea puțin?”), fără teama că infirmiera și asistenta nu-i vor schimba cearșaful sau perfuzia bunicii fiindcă am uitat să le las 10 lei sub pernă. Ba chiar cu pretenții, justificate de altfel. Atunci când plătești un serviciu este normal să pretinzi realizarea sa impecabilă.
Ce se va întâmpla totuși cu oamenii, nu puțini, care nu-și permit nici coplata la un spital privat și nici „coplata” neoficială (citește șpaga) la spitalul de stat? Păi vor fi tratați ca și până acum, adică nu-i va băga nimeni în seama, cu excepția acelor cadre medicale care și-au făcut deja un renume din a trata egal orice pacient avut în grijă. Așadar, modificările la legea sănătății puse în discuție în aceste zile nu vor schimba cu nimic soarta bolnavilor săraci și foarte săraci. Asta ar trebui să fie preocuparea oricărei guvernări, indiferent de culoarea sa politică. Ar putea, de pildă, în această direcție, să interzică practica generalizată a medicilor din sistemul de stat să ceară pacienților să facă investigații suplimentare sau să continue tratamentul la cabinetul privat. Sau să ridice pragul pachetului minim la mai mult decât un bandaj și o aspirină. Dar ăsta este deja un alt subiect.
Cu un minim istoric al cheltuielilor pentru sănătate în comparație cu restul Uniunii Europene, România înregistrează mereu recorduri în privința mortalității din cauze tratabile sau prevenibile, dar și în ce privește sustenabilitatea sistemului sanitar, arată un raport al Comisiei Europene publicat în noiembrie 2019. Situația e critică din cauza alocărilor bugetare scăzute, dar și a lipsei cronice de educație sanitară în rândul populației. Accesul întârziat al pacienților români la medicamente inovatoare și lipsa unor tratamente esențiale din piață sunt principalele motive pentru care murim din boli ce ar putea fi tratate. Dar despre asta modificările propuse la legea sănătății nu vorbesc încă.
