Pe lângă catacombele de sub Centrul Vechi al oraşului, construite cu secole în urmă, municipiul Botoşani ascunde, în subteranul său, unul dintre cele mai sigure locuri din România – un buncăr construit din beton armat, unde te poţi simţi în siguranţă în cazul unui război, unui atac chimic sau a unui atac aerian. Este vorba de un adăpost realizat pe vreme comuniştilor şi pregătit special pentru situaţii de urgenţă.
Considerat multă vreme „secret militar”, buncărul cu pricina, ascuns la circa 7 metri sub pământ, a fost păzit ani în şir de militari înarmaţi, iar accesul în el era strict limitat. Acum însă, spaţiul a fost declasificat şi găzduieşte punctul de comandă al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a municipiului Botoşani. Labirintul din beton, aflat la câţiva metri de Uvertura Mall, are o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi şi poate adăposti, timp de aproape o săptămână, până la 30 de persoane.
Construit strategic la ordinul lui Ceauşescu
Construit în 1978, în urma unui ordin dat de dictatorul Nicolae Ceauşescu, buncărul cu pricina are o poveste aparte. Locul său a fost ales în mod strategic, normele impunând ca acesta să fie la maxim 5 minute de mers pe jos faţă de Palatul Administrativ, unde pe atunci funcţiona Comitetul Judeţean de Partid. S-a ales ca amplasament cartierul Griviţa, zona fiind sistematizată de comunişti. Au fost demolate clădirile vechi, a fost realizat proiectul buncărului, după care s-a început construcţia. Abia în momentul în care adăpostul a fost finalizat, comuniştii au trasat traseul viitoarei străzi şi au început să ridice cartierul muncitoresc „Griviţa”. Primul bloc de locuinţe a fost realizat chiar deasupra buncărului, tocmai în ideea de a-l masca foarte bine.
Trei căi de acces
Realizate din beton armat şi cu o grosime de 40 de centimetri, zidurile buncărului rezistau la orice greutate. Ferit de privirile curioşilor, adăpostul are trei căi de acces. Două uşi – una direct din exterior, iar cealaltă către casa scării din bloc, în timp ce ultima este de fapt o cale de evacuare în caz de calamitate, fiind un tunel de aproape 50 de metri. Lungimea lui nu a fost aleasă întâmplător, proiectanţii calculând distanţa maximă la care s-ar putea prăbuşi blocul de deasupra. Asta pentru că, în caz de bombardament sau cutremur, dărâmăturile să nu acopere gura de evacuare.
Înainte, ieşirea din tunel era împrejmuită şi păzită cu străşnicie, dar acum ea a ajuns să fie în curtea unei case din apropiere. Asta pentru că, după evenimentele din Decembrie 1989, oamenii au vrut pământul înapoi, iar terenul cu pricina a fost retrocedat.
„Aici se strâng toţi factorii de decizie”
Buncărul numără în total 18 încăperi, fiecare cu o destinaţie anume – de la punctul de comandă, până la sală de pregătire tactică, sala de şedinţe, bucătărie, depozit de alimente, baie, depozit de apă, serviciu de alarmare, centrală de ventilaţie. Adăpostul are o centrală telefonică proprie, generator de curent, fiind dotat inclusiv cu tehnologie de comunicaţii cu exteriorul, existând şi câteva calculatoare racordate la internet. „Aici este centrul de comandă pentru că, în cazul unui dezastru, de aici sunt coordonate toate activităţile şi operaţiunile de salvare şi intervenţie. Aici se strâng toţi factorii de decizie, de la primar, care este şeful Comitetului local pentru Situaţii de Urgenţă, până la şefii celorlalte instituţii, şi tot aici se iau deciziile”, spune Sorin Curcă, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Primarul are o cameră specială, iar ulterior vin alte două încăperi în care este concentrată tehnica de intervenţie. Pereţii încăperilor sunt împânziţi cu hărţi, cu tot felul de scenarii de intervenţii, aparatură de comunicare, dar şi cu echipamente de protecţie. Hărţile cuprind toate clădirile din oraş, instituţiile şi unităţile medicale sunt marcate corespunzător, inclusiv magazinele şi staţiile de carburanţi, fiind cunoscute şi distanţele dintre aceste obiective.
„Adăpostul este făcut pentru a putea fi folosit pentru toate tipurile de calamităţi”
Accesul în buncăr se face însă pe o scară îngustă, iar toţi cei care intră acolo trebuie să îşi treacă numele într-un registru special. Uşile sunt metalice, blindate, iar odată închise ele nu se pot deschide decât din interior. Culoarele sunt destul de înguste, dar au un traseu bine stabilit, făcând legătura între toate încăperile. Chiar dacă nu se vede lumina zilei din interior, camerele au ferestre între ele aşa încât, dacă se blochează vreo uşă, cei surprinşi în interior să se poată evacua prin încăperea alăturată. În toate camerele există însă panouri de avertizare, pe coduri de culori, aşa încât în momentul în care se dă alarma toţi cei din buncăr ştiu despre ce este vorba atac aerian, atac chimic.
Întreg buncărul beneficiază de o instalaţie de ventilaţie, aerul fiind captat din exterior prin guri de aerisire. Pe fiecare perete al adăpostului se află şi o gură de aer, care se închide automat în momentul în care este declanşat butonul de atac chimic sau biologic. În acel moment, aerul este pompat printr-un set de filtre şi eliberat mai apoi în incintă, fără să mai aibă legătură cu exteriorul. Pentru a se evita inundarea spaţiului, prin adăpost nu trece niciun fel de conductă. În plus, instalaţia electrică, care poate fi comutată pe generatorul propriu, este la vedere, adăpostul având o înălţime de circa 2,5 metri. „Adăpostul este făcut pentru a putea fi folosit pentru toate tipurile de calamităţi sau atac, de la cel biologic, chimic până la cel aerian. În funcţie de tipul acestuia se procedează la măsurile care se impun”, a adăugat Sorin Curcă.
Adăpost folosit pentru şedinţe tehnice şi exerciţii de pregătire
Deşi au fost aduse echipamente noi, inclusiv o centrală telefonică modernă legată la centrala unui operator de telefonie fixă şi mobilă, în buncăr a fost păstrată şi vechea aparatură, din 1978, de la telefoane cu baterie şi manivelă, portavoce, staţii de emisie recepţie, măşti de gaz sau căşti de protecţie. În acest fel, chiar dacă rămân izolaţi pentru o perioadă, cei din adăpost pot comunica cu restul populaţiei. Pentru a-i da o utilitate, cei de la SVSU au decis ca acolo, în subsol, să aibă loc unele şedinţe tehnice, dar şi o serie de exerciţii de pregătire.
Mai nou, adăpostul a ajuns să fie vizitat şi de elevi, în cadrul activităţilor cuprinse în programul „Şcoala Altfel”.
Zeci de adăposturi civile în municipiu
În municipiul Botoşani mai sunt încă 51 de adăposturi civile, majoritatea în cartierele rezidenţiale, dar şi la agenţii economici. De exemplu, în subsolul Spitalului Judeţean mai există un adăpost civil, care însă nu a fost utilat. La fel, nici celelalte adăposturi din cartiere nu sunt dotate cu aparatură întrucât nu există fonduri pentru aşa ceva. Ba mai mult, ele sunt administrate în continuare de reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, fiind arondate unor blocuri de locuinţe.
