Mai e nevoie să precizez despre ce judeţ este vorba? Când vine vorba despre Botoşani, majoritatea românilor sunt în stare să rostească patru nume: Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian. E drept că, pe lângă aceştia, mai sunt mulţi alţii. Prin 2016 mai mulţi oameni de ştiinţă căutau explicaţii pentru faptul că la jumătatea secolului XIX pe meleagurile botoşănene s-au născut numeroase personalităţi ce au marcat istoria naţională.
Şi cam atât… Pentru că, în afară de constatarea că e zona care a dat numeroase personalităţi marcante ce şi-au pus amprenta pe evoluţia culturală şi ştiinţifică a ceea ce reprezintă România de astăzi, judeţul Botoşani a fost tratat cu indiferenţă de toate guvernările care s-au perindat la conducerea ţării. Iar treaba asta nu s-a întâmplat de ieri sau doar în ultimii treizeci de ani. Ignorarea nevoilor judeţului Botoşani a început odată cu unirea lui Cuza. Toată Moldova a avut de suferit după 1859, dar greul a fost dus de lanternele roşii Botoşani şi Vaslui, polurile sărăciei din România. Doar prin sudul din care se trag majoritatea celor care ajung la butoane se mai găseşte atâta sărăcie. Ce aşteptări să ai pentru Botoşani care, cu câteva excepţii a căror notabilitate e discutabilă, n-a livrat politicieni de mare amploare, cel puţin dacă ne raportăm la ultimele trei decenii?
Faptul că am fost şi vom rămâne pe mai departe judeţul de rezervă e confirmat şi de ultimele intervenţii în politica locală. Până nu demult eram consideraţi judeţ roşu, acea pată de pe hartă unde PSD obţinea la alegeri scoruri care aminteau de zilele bune ale tătucului Iliescu. Şi am şi fost tratat în consecinţă. Social democraţii n-au investit mai nimic în zonă pentru că oricum de aici primeau voturi şi s-au concentrat spre înroşirea altor teritorii în timp ce liberalii şi democraţii au considerat că e de datoria lor să ne pedepsească.
Totuşi, la ultimele alegeri s-a întâmplat o minune. Judeţul Botoşani n-a mai fost roşu. E drept că, pe plan local, victoria a fost cam la limită – doar câteva sute de voturi în plus pentru Iohannis, dar vorbim de o schimbare care ar trebui să le dea de gândit politicienilor. Până la urmă au demonstrat şi botoşănenii că pot gândi şi altfel decât au făcut-o în trecut sau cum cer directivele de partid. O victorie măruntă în aparenţă, dar care spune multe celor interesaţi.
În loc de laude – măcar atât dacă nu investiţii – judeţul a fost tratat ca de obicei. Adică asemenea roţii de rezervă pe care o foloseşti atunci când eşti în necaz, dar de soarta căreia uiţi de îndată ce ai părăsit vulcanizarea.
Mai întâi am fost abandonaţi în contul datoriei pe care PNL o are faţă de ALDE. E drept că guvernul Orban a ajuns la butoane şi se menţine şi datorită contribuţiei hibridului lui Tăriceanu, dar negocierea asta de funcţii înseamnă bine pentru liderii liberali şi rău pentru judeţ. E cât se poate de clar că judeţul va fi tăiat de la orice înseamnă investiţii. Semnalele au apărut deja. Reabilitarea Muzeului Judeţean nu mai este o prioritate, deoarece fondurile necesare sunt mâncate de Euro 2020 (sau 20-20, cum spunea o doamnă din Videle). Scuza e cusută cu aţă albă, dar bani oricum nu primim. Nici pentru muzeu, nici pentru altele. Nu ştiu dacă trebuie să ne încălzească, dar într-un final nici de stadioanele lui 20-20 n-o să avem parte. Lucrările numai în grafic nu sunt şi despre recuperări sau minuni nici nu poate fi vorba. Nu sunt bani pentru multe, dar când vine vorba de Botoşani, aici chiar nu mai sunt bani pentru nimic. Poate doar ceva parale pentru primarii liberali, că e păcat să nu continue tradiţia reproşată până nu demult pesediştilor.
Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, şi cei de la PMP solicită niscaiva funcţii pentru că aşa s-a negociat înainte de turul al doilea al prezidenţialelor. Cum rezolvă liberalii de la centru astfel de complicaţii? Cu ajutorul judeţului de rezervă, desigur. Dacă lucrurile continuă în ritmul ăsta, până la alegeri e posibil să ne pomenim cu reprezentanţi ai UDMR în cele mai importante funcţii publice din judeţ. Şi, chiar dacă liberalii au câştigat alegerile prezidenţiale, au cam pierdut judeţul, în ciuda faptului că primarul Flutur încerca să explice că, de fapt, funcţia de prefect nu e chiar aşa de importantă. Cât despre precizările lui Orban, conform cărora prefectul trebuie să pună în practică programul de guvernare al PNL, acestea sună mai degrabă a glumă fără haz. Care program de guvernare? Poate e de râs, dar nu pentru botoşăneni. Pentru că ei trăiesc în acest judeţ.
Chiar dacă liberalii locali speră că după alegerile legislative se va schimba situaţia, să nu ignorăm faptul că mai e până atunci. Iar timpul trece tot în defavoarea judeţului şi a trăitorilor pe aceste meleaguri. Dar aceştia îi au pe Eminescu, Enescu, Iorga şi Luchian. După părerea puternicilor zilei nici nu au nevoie de mai mult.
