Orice mașină are nevoie de mentenanță. Iar aceasta se face periodic, perioada fiind cu atât mai mică cu cât este mai veche mașina. Fiind mai vechi, mașinile se uzează și nu mai funcționează așa cum o făceau atunci când erau în primii ani de viață. Iar cel mai adesea este nevoie de un schimb de ulei împreună cu schimbarea filtrelor.
Dacă la filtre nu ai cum să te încurci, pentru că sunt special concepute pentru anumite modele de mașini, alegerea uleiului de motor este la latitudinea ta, având în vedere că trebuie să alegi, în primul rând, uleiul potrivit pentru tipul tău de motor, dar și pentru că poți alege dintr-o varietate de niveluri de calitate, alegerea ta fiind cea care va da viteza de degradare a motorului și a mașinii.
Pe piață sunt o mulțime de uleiuri pentru motor, pentru toate buzunarele. Și majoritatea se regăsesc și pe Autodoc. Însă trebuie să știi câte ceva despre ele ca să poți alege în cunoștință de cauză. Mecanicul îți va spune câteva elemente pe care să le urmărești, însă tu trebui să alegi ceea ce dorești pentru mașina ta. Alegând un ulei de motor foarte bun, poți prelungi viața motorului. În schimb, dacă alegi varianta ieftină, fie nu te interesează cât de mult mai poate funcționa mașina, fie nu te interesează.
Așadar, ceea ce trebuie să știi despre uleiurile de motor este că ele se diferențiază prin mai multe caracteristici.
În primul rând, în funcție de sezon și vâscozitate sunt:
- Uleiuri de vară
- Uleiuri de iarnă (w)
- Uleiuri pentru orice anotimp
Apoi, în funcție de tipul motorului sunt:
- Uleiuri pentru motoarele pe benzină (S)
- Uleiuri pentru motoarele disel (C)
- Uleiuri universale (SC)
În funcție de compoziție sunt:
- Uleiuri minerale – sunt produse prin rafinarea țițeiului. Sunt genul de uleiuri care se vor evapora mai repede, iar la temperaturi scăzute, se vor îngroșa. Există și riscul de acumularea unui tip de nămol atunci când motorul se supraîncălzește. Așadar, sunt ieftine.
- Uleiuri semisintetice – sunt uleiuri minerale care au o treime aditivi sintetici. Sunt mai bune, dar își pierd din vâscozitate în timp, iar produsele de descompunere se pot depune în interiorul motorului.
- Uleiuri sintetice – sunt obținute prin reacții chimice din hidrocarburi, ceea ce le face să aibă un rol de protecție pentru motor, fără să permită coroziunea. Prețul lor este și mai mare decât a celorlalte, acesta fiind datorat și perioadei mult mai lungi de folosire.
- Uleiuri hidrocracate – pentru acestea este necesară modificarea moleculară a țițeiului.Cu toate acestea, își pierd proprietățile foarte repede și nu sunt rezistente la schimbările bruște de temperatură. De aici și prețul mic.
Chiar și uleiurile de motor sunt supuse unor standarde, iar în acest caz vorbim despre standardul SAE. Conform acestuia, fiecare ulei de motor trebuie să fie caracterizat de două cifre. Primul specifică temperatura minimă de funcționare, iar al doilea indică vâscozitatea la temperaturi mari. Cu cât este mai mare, cu atât este mai mare și vâscozitatea, deci uleiul este mai bun pentru motorul tău.
Ar mai trebui să reții câteva simboluri:
- SF – sunt uleiurile potrivite pentru mașinile produse în anii 80
- SG – sunt uleiurile potrivite pentru autocamioanele produse în anii 80
- SH – sunt uleiurile potrivite pentru motoarele fabricate după 1994
- SL – sunt uleiurile potrivite pentru motoarele turbo cu mai multe supape fabricate după anul 2000.
Acum că ai toate informațiile de care ai nevoie pentru alegerea corectă a uleiului potrivit pentru motorul mașinii tale, mai trebuie doar să ții cont că acesta trebuie schimbat la 10000-15000 de kilometri parcurși cu mașina, sau chiar mai puțin dacă vorbim de o mașină mai veche.