spot_img
miercuri, noiembrie 27, 2024
HomeLocal BTScandalul politic de la Prefectură a ajuns la București

Scandalul politic de la Prefectură a ajuns la București

Prefectura Botoșani este în centrul celui mai mare scandal politic din ultimii ani, scandal care a ajuns și la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Totul a pornit de la o adresă plecată de la Instituția Prefectului către toate unitățile teritorial administrative din județ, în care li se cere primarilor să aducă la cunoștința reprezentantului Guvernului în teritoriu când vor avea loc ședințele de consiliu local (CL). Până aici nimic deosebit, deoarece prefectul, ca orice alt cetățean al județului, poate participa din punct de vedere legal la ședințele CL-urilor, acestea fiind publice.

Problemă de formă

Problema apare însă la forma adresei plecate din Instituţia Prefectului, mai ales acum, în preajma alegerilor locale. Aceasta este semnată mai întâi de prefectul Alexandru-Valentin Colbu, iar în dreapta, ca și cum ar fi fost contrasemnată, de directorul Cancelariei, Roxana Anușcă-Țurcanu, președintele ALDE Botoșani și soția lui Florin Țurcanu, căruia i-a delegat atribuțiile de conducere a partidului.

Acest lucru a fost sesizat de Cătălin Rotundu, primarul liberal de Dângeni și secretarul general al organizației județene a PNL, într-o postare pe Facebook. „Este pentru prima dată în cei 15 ani de administrație locală când am ocazia să primesc o astfel de adresă oficială din partea Instituției Prefectului din județul Botoșani! Mai mult, pot să declar că este cea mai grosolană formă de intimidare și control politic pe care îl doresc să-l implementeze cuplul Colbu – Țurcanu… Instituția Prefectului este în acest caz un instrument exclusiv de partid și nu o formă de reprezentare a guvernului in teritoriu”, a scris primarul de Dângeni.

Prefectul pus să dea notă explicativă

În cursul zilei de ieri, secretarul de stat pentru coordonarea prefecturilor din cadrul MAI, vicepreședintele organizației județene a PNL Botoșani Gheorghe Sorescu, i-a solicitat prefectului Alexandru Colbu o notă explicativă asupra acestui fapt. „Am vorbit cu domnul prefect. El are dreptul și temeiul legal de a participa la ședințele consiliilor locale, care, de altfel, sunt publice, dar este cel puțin o inabilitate ca de la Instituția Prefectului să plece o adresă contrasemnată de șeful Cancelariei, care mai este și președintele organizației județene a unui partid politic”, a declarat Sorescu.

Colbu: „Eu nu fac politică și nu intru în scandaluri politice”

Prefectul Alexandru Colbu se apără și susține că nu a dorit să facă nicio presiune politică asupra primarilor, ci doar să participe la ședințele de CL pentru a lua contact cu problemele județului. Mai mult, acesta a afirmat că va merge și la ședința de CL de la Dângeni, chiar dacă nu-i vor fi comunicate coordonatele acesteia. „Eu nu fac politică și nu intru în scandaluri politice. Mi-am exprimat dorința de a participa la ședințele de consiliu local, i-am rugat pe domnii primari să mă anunțe într-un termen rezonabil, zic eu, de cinci zile, să-mi pot planifica agenda în așa fel încât să pot participa la aceste ședințe de consiliu local… Documentul a fost întocmit de șefa de Cancelarie și nu de președinta unui partid”, a declarat Colbu.

Roxana Anușcă-Țurcanu: „Cât sunt la Prefectură, eu nu fac politică”

La rândul său, Roxana Anușcă-Țurcanu susține că i-a delegat atribuțiile de președinte interimar al ALDE Botoșani soțului său, Florin Țurcanu, și că singurul document politic pe care l-a semnat după ce a devenit șefa Cancelarie a fost acele. „Împreună cu domnul prefect, am considerat că este atribuția Cancelariei prefectului de a semna acea hârtie. Cât sunt la Instituția Prefectului, eu nu fac politică”, a spus Țurcanu.
Alexandru-Valentin Colbu a fost numit prefect pe 11 decembrie, fiind nominalizat pentru această funcție de organizația ALDE Botoșani. Cancelaria sa este formată din reprezentanți ai ALDE, Roxana Anușcă-Țurcanu, Gabriel Atudoroae și Vlad Romanescu, fiul primarului de Păltiniș.

Semnăturile au mare greutate în campanie

Scandalul are în spate de fapt un război politic ce se poartă acum între partide. O contrasemnătură a Roxanei Anușcă-Țurcanu pe o hârtie oficială a Prefecturii îi dă lui Florin Țurcanu o forță de negociere cu potențialii candidați din județ la locale, mai ales în contextul ofensivei politice pe care acesta a declanșat-o în ultima perioadă prin care încearcă să atragă cât mai mulți oameni în ALDE.

Pe de altă parte trebuie spus că și PNL joacă aceeași carte. Primarul liberal de Răchiți solicitând organizațiilor PSD și ALDE să semneze o adresă comună pentru validarea a doi supleanți în Consiliul Local Răchiți, deși alianța electorală dintre cele două partide s-a desființat din momentul încheierii alegerilor, iar președinții organizațiilor PSD, respectiv ALDE pot valida sau nu doar apartenența supleanților care fac parte din partidul lor la momentul actual. O adresă semnată în comun de Doina Federovici și Florin Țurcanu ar putea fi folosită electoral de liberali în perioada imediat următoare.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.9 ° C
4.6 °
2.8 °
93 %
1.6kmh
100 %
mie
2 °
joi
8 °
vin
4 °
sâm
4 °
Dum
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Președintele CJ a avut o revelație. Apoi a cerut schimbarea lui Ciucă cu Bolojan.

EDITORIAL

Alegeri de infarct, cam de așa ceva am avut parte zilele astea, cu rezultate care nu ne prea onorează. Când, duminică seara, au fost anunțate...

EPIGRAMA ZILEI

Când spun că lumea s-a schimbat Vin cu un argument concret : Ieri se stătea la internat, Astăzi se stă la ... internet!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...