Concertul de Anul Nou al Filarmonicii „George Enescu” Botoșani a fost un real succes, atât din punct de vedere al rețetei muzicale, cât și a celei financiare. Aproximativ 2.500 de persoane au participat la spectacolul debutului de an organizat în Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”.
Chiar dacă ecourile s-au stins, cel care a avut ideea și a coordonat punerea ei în practică, Liviu Sorinel, pregătește deja alte surprize pentru botoșăneni. Una dintre ele a divulgat-o chiar de pe scena spectacolului de săptămâna trecură și se referă la o colaborare între orchestra simfonică a Filarmonicii Botoșani și basistul moldovean Alex Calancea, pe care organizatorul de spectacole îl asemuiește cu marele chitarist Jimi Hendrix. „Este senzațional! Atunci când vă voi spune că urmează să facem un concert cu Alex Calancea și Lupii lui împreună cu orchestra simfonică să nu ezitați să veniți să-i vedeți”, a fost invitația lansată de Liviu Sorinel.
Alex Calancea a impresionat la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii printr-un solo de bass de câteva minute, fiind acompaniat doar pe final de percuție. „A fost foarte greu să cânt doar eu la chitară după un concert cu orchestră”, recunoștea atunci Alex Calancea.
De asemenea, Liviu Sorinel a declarat că urmează ca să organizeze un spectacol în care „solist” al Filarmonicii botoșănene să fie marele baterist Ovidiu Lipan Țăndărică, cunoscut publicului ca unul dintre principalii membri ai legendarelor trupe rock „Roșu și Negru” și „Phoenix”. „Am vorbit cu Ovidiu Lipan Țăndărică pentru un concert cu Filarmonica din Botoșani. Ovidiu Lipan Țăndărică este un foarte mare percuționist. Chiar ne-am dori un astfel de spectacol”, a declarat Liviu Sorinel.
Acesta susține că va aduce în fața melomanilor botoșăneni și un concert simfonic în care solist va fi o harpistă. „Noi am avut harpă și era angajata Filarmonicii. Din păcate acum nu mai avem și cu siguranță vor exista și astfel de concerte”, a mai spus organizatorul de spectacole. Acesta susține că „este impropriu spus” că aceste spectacole sunt organizate de el, ci de Filarmonică. „Eu pot veni cu idei, le gestionez. Desigur, multe dintre idei îmi aparțin, iar domnul director Mihai Sârbu le îmbrățișează”, a conchis Liviu Sorinel.