spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTA urcat beat la volan și a produs un accident, dar s-a...

A urcat beat la volan și a produs un accident, dar s-a autodenunțat

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Vlăsinești, care a urcat băut la volan, a provocat un accident soldat cu rănirea unui alt șofer care circula reulamentar. Când a realizat ce a făcut, deși era cu musca pe căciulă, tânărul a sunat la poliție și s-a autodenunțat.

Accidentul a avut loc sâmbătă, pe 18 ianuarie a.c., pe strada Gheorghe Asachi din orașul Săveni, când tânărul aflat sub influența băuturilor alcoolice conducea un autoturism și nu a păstrat distanța față de mașina care circula în fața lui. În urma impactului, șoferul celuilalt autoturism, care circula regulamentar, s-a ales cu mai multe traumatisme și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cel care a sunat însă la 112 pentru a anunța accidentul a fost tocmași șoferul băut, care a realizat ce a făcut și a anunțat poliția. Cei doi șoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată în cazul tânărului de 24 de ani fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
10.6 ° C
11.6 °
10 °
85 %
5kmh
4 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...