Au învățat „Luceafărul” și au fost recompensați. Mai mulți copii din Botoșani au marcat ieri Ziua Culturii Naționale, la sediul organizației județene PSD, onorând astfel invitația lansată de viceprimarul Cosmin Andrei.
După ce s-au pus pe învățat una din cele mai reprezentative poezii din patrimoniul cultural românesc, cei mici au recitat din opera eminesciană, în prezența edilului municipiului Botoșani.
Audiența a fost plăcut impresionată de faptul că acești elevi nu doar că au învățat ci că au și recitat cu intonație poezia de 98 de strofe.
Pentru interesul de care au dat dovadă față de opera eminesciană, trei din elevii care au venit ieri la sediul PSD au și fost premiați de către viceprimar, după cum a promis.
Unul din fericiții premianți a fost Antonio Mădălin Anechiței, în vârstă de nouă ani, elev în clasa a II-a C, la Școala Gimnazială nr. 7, Botoșani, care s-a arătat mai mult decât încântat de premiul dobândit.
”Municipiul Botoşani a fost în aceste zile capitala culturală a României. Am dorit să-i aducem un omagiu marelui poet şi prin acest concurs care s-a adresat copiilor. Sunt încântat de interesul manifestat de aceştia pentru opera eminesciană şi le mulţumesc lor, părinţilor şi cadrelor didactice care se ocupă de pregătirea copiilor”, a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.