Trei preoţi botoşăneni au oficiat slujba de la Uspenia, biserica unde a fost botezat Mihai Eminescu. La slujbă au participat poeţi invitaţi, prefectul Alexandru Colbu, viceprimarii Cosmin Andrei şi Marian Murariu, deputatul Mihaela Huncă, alţi oameni de cultură. În finalul slujbei, au fost sfinţite cununile de lauri pentru laureaţii cei care vor primi Premiul Eminescu. Un tânăr din corul bisericii a interpretat apoi câteva strofe din Luceafărul. Şi preotul paroh Toader Candrea a spus patru versuri. „Dacă am medita adânc asupra mesajului pe care Luceafărul poeziei noastre încearcă să ni-l transmită, am putea ca să înţelegem sensul vieţii noastre şi înţelegându-l, să încercăm să ne străduim să intrăm într-o armonie în aşa fel încât simfonia vieţii noastre să se integreze cu simfonia universului şi astfel vom împlini chemarea Mântuitorului Iisus Hristos care spune ca toţi să fie una şi omul să ajungă la cunoştinţa adevărului”, a spus, printre altele, preotul Toader Candrea.
