Continuăm glosarul cu o altă zi foarte importantă a calendarului religios roman, anume „dies lustricus” („ziua purificării”). Lustrația („lustratio”, în latină) era un rit roman de purificare, de alungare a spiritelor rele ce-i bântuiau pe oameni, spațiile locuite sau cultivate. Ritul se desfășura în forma unei procesiuni, însoțită de rugăciuni și litanii și finalizată prin aducerea unei jertfe închinată zeilor (vezi și dexonline.ro).
În sens particular, ritul se realiza pentru nou-născutul aflat în a opta zi de viață, dacă era fetiță, respectiv a noua zi, în cazul băieților. Se știu puține despre procedura rituală, dar copilul trebuie să-și fi primit numele (latinescul „praenomen”) în acea zi. Primirea acestui „praenomen”, de către copil, avea o profundă semnificație: numele îl inaugura pe copil ca pe un individ având propria sa soartă. Formal, acest „praenomen” se va acorda a doua oară fetelor în momentul căsătoriei acestora, iar băieților când își asumau „toga virilis”, atingând vârsta bărbăției.
Inscripțiile funerare pentru copiii care au murit înainte de „dies lustricus” a lor nu au nume. Cea mai tânără persoană găsită comemorată pe o piatră de mormânt romană era un prunc băiat, în vârstă de zece zile care murise, așadar, la doar o zi după „ziua purificării” sale. Din cauza ratei mari a mortalității infantile, undeva spre 40%, nou-născutul aflat în primele sale zile de viață era considerat ca într-o fază liminară, fiind vulnerabil față de forțele maligne. Din punct de vedere social, până la „ziua purificării”, copilul nu exista.
În „dies lustricus”, băiețeii primeau așa-numita „bulla”, o amuletă făcută cel mai adesea din bronz, eventual acoperit cu foiță de aur, dacă familia și-o permitea. Aceasta era purtată în jurul gâtului, legată de un colier și băgată într-o punguță de piele, având menirea de a proteja împotriva spiritelor și forțelor rele. Înainte de a-și pune „toga virilis” (toga bărbăției), băiatul ajuns adult așeza „bulla” copilăriei pe altarul casei, în grija zeilor casnici pe care romanii îi numeau lari.
Fetițele, la rândul lor, primeau în „ziua purificării” o amuletă numită „lunula”, un pandantiv în formă de lună sau semilună. Aceasta era purtată până în ajunul căsătoriei, când era pusă deoparte, alături de jucării și alte lucruri. Și băieții și fetițele erau îmbrăcați cu „toga praetexta”, o togă albă, cu o dungă lată purpurie pe marginea sa, purtată peste o tunică având două dungi verticale violete. Această togă marca protecția lor, prin lege, împotriva agresiunilor sexuale sau a influenței imorale.
Plutarh, în lucrarea sa „Moralia”, la „Întrebări romane”, caută să răspundă la întrebarea, legitimă, de ce fetele primeau numele la vârsta de opt zile, iar băieții la nouă zile? El oferă mai multe explicații. Una dintre ele este aceea că femeia crește și atinge perfecțiunea înaintea bărbatului. O altă explicație pleacă de la teoria lui Pitagora, conform căreia numărul par este feminin, iar cel impar masculin. În sfârșit, o altă încercare de lămurire pleacă de la faptul că, din toate numerele, nouă este primul pătrat al triadei perfecte, iar opt este cubul lui doi. Ori, la romani, femeile aveau două nume, în timp ce bărbații trei (prenume, nume și poreclă-cognomen). Tot Plutarh arăta că până la căderea cordonului ombilical, care avea loc în ziua a șaptea, copilul era văzut mai curând ca o plantă decât ca un animal, motiv pentru care abia după acea a șaptea zi putea primi un nume.
În încheiere, să menționăm faptul că, la romani, doar cei care mureau după împlinirea vârstei de zece ani beneficiau de rituri funerare și comemorative complete. Lipsa acestor ritualuri se datorează faptului că romanii urmăreau statutul individului în societate, nu un răspuns emoțional dat familiilor pentru pierderea lor. În acest sens, Cicero scria că: „Unii cred că dacă un copil mic moare, acest lucru trebuie privit cu calm: dacă încă este în leagăn, acest lucru nu ar trebui să provoace nicio durere. Și totuși, în acest din urmă caz, natura a cerut mai crud înapoi darul pe care l-a oferit”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Băiat roman purtând bulla
O bulla etruscă din aur, înfățișându-i pe Dedal și Icar
Fetiță romană purtând lunula la gât
Băiat roman îmbrăcat în toga praetexta
