luni, aprilie 14, 2025
AcasăLocal BTNebunia de pe străzi combătută cu zeci de amenzi

Nebunia de pe străzi combătută cu zeci de amenzi

Nicio săptămână fără o acțiune a polițiștilor de la Rutieră. La această situație s-a ajuns, din cauza numărului mare de accidente din municipiu.

Sâmbătă, de exemplu, pe 11 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Rutier Botoşani, cu sprijinul celor din cadrul Biroului de Ordine Publică, au organizat pe raza municipiului Botoşani o acţiune cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie.

Cu ocazia activităţilor au fost legitimate 104 persoane şi controlate 87 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate polițiștii au aplicat 41de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute 11 permise de conducere şi retrase trei certificate de înmatriculare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
6.1 ° C
7.8 °
6.1 °
73 %
3.7kmh
6 %
D
11 °
lun
17 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...