Se observă, din cele prezentate până acum, că principalele atribuţii ale epitropilor târgului erau cele referitoare la colectarea iraturilor târgului şi chivernisirea lor „cu neabatere la interes particular” pentru lucrări edilitare. De asemenea, tot epitropii trebuiau să completeze şi să păstreze în bună stare arhiva cu „docomenturile târgului”, ceea ce în vremurile de dinainte era cunoscut sub numele de „catastihul târgului”. La alegerea unei noi epitropii, cea veche trebuia să dea socoteală de legalitatea tuturor actelor şi faptelor sale, predând noilor aleşi şi eventualul excedent bugetar rămas necheltuit.
Este de remarcat, de asemenea, faptul că alegerea noii epitropii se făcea înainte de sărbătoarea Sf. Gheorghe, patronul spiritual al oraşului, de obicei în luna martie. Prin rânduirea făcută de domn asupra persoanelor care puteau fi alese ca epitropi, se asigura un echilibru de natură a-i mulţumi pe cât mai mulţi dintre târgoveţi, respectându-se compoziţia etnică şi socială a obştii de orăşeni: doi boieri, dar dintre cei ce locuiau în Botoşani, doi negustori de frunte, fie ei moldoveni sau greci şi doi dintre fruntaşii armenilor. În acelaşi timp, se consacra existenţa la Botoşani a unui patriciat urban, a cărui origine este însă mult mai veche, din rândurile sale recrutându-se persoanele investite cu rol decizional în cadrul comunităţii.
Se mai observă şi reticenţa în a aspira la funcţia de epitrop a boierilor şi altor persoane, mai ales din rândul sudiţilor, stabilite la Botoşani în vremurile mai de pe urmă şi respinse, ca atare, de către cei ce din vechime se aflau aşezători în aceste locuri. Probabil că presiunile cele mai puternice veneau din partea evreilor, a căror scurgere spre Botoşani, dar şi spre alte târguri din nordul Moldovei, se înteţise considerabil începând din secolul al XVIII-lea, iar bunul mers al afacerilor acestora îi îndemna să aspire şi la oarecari funcţii de conducere urbană. Este posibil ca acel Vasile Moisă, epitrop al Botoşanilor în anul 1824, să fi fost de origine evreu, cel puţin aşa o sugerează numele său.
Ciocnirile dintre pământeni şi noii alogeni dau, într-o primă fază, câştig de cauză celor dintâi. Pe la 1825, Leiba Faibiş, târgoveţ evreu din Botoşani, care va şi semna pe act în evreieşte, se îndatora faţă de eforul târgului, Alecu Callimachi, „să am a mă purta cu cinste şi cu durere pentru binile târgului şi a obştii, neabătându-mă la nici un feliu de zădărâtură cu ră cugetare împotriva binelui târgului şi să mă arăt cu durere, întocma ca un adevărat târgoveţu, unde sînt născut şi crescut şi unde îmi sînt acareturile şi interesurile; iar când, dimpotrivă, voi urma chipuri zădărâtoare şi de smintială binelui târgului, atunce eu să fiu scos din numărul târgoveţilor şi dipărtat şi din târg, ca un neprielnic şi fără credinţă către târgu”.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
