spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomePulsNici merțul nu mai e ce era

Nici merțul nu mai e ce era

Un jmecher de pre la noi, biznisman de fel, a constatat când a dat să intre în casă că banii l-au dat afară. Așa că s-a hotărât să mai toace din ei și i-a dat săracilor de nemți pe un merțoi ultimul răcnet cu care a venit să se dea barosan prin giudeț. Însă taman atunci a dat cu ninsoarea, dar omul, bun bazat, a forjat cu scula până ce a intrat în șanț. De unde a fost scos de un soi de car cu boi la care au ajutat și polițaii. Cum merțul costă, hai să aproximăm, la fo sută de mii de euroi și are fo cinci metri, rezultă că un kilometru de merț face cam douăj de bulioane de euroi. Pre cale de consecință, drumul costă ceva mai mult, ca să fie doar reparat, așa că mai ieftin ar fi dacă cejeul lui nea Costică, preșul, ar cumpăra merțuri în loc, dar cum lui îi plac beemveurile, drumul tot stricat o să rămâie, acum și până la alt Costică, asta dacă nu s-o numi Alexandru sau Dan, că și dinastiile istora tot de pre drumuri vin, dar și rachiu sau mai bun uischi.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Deja ai votat!

Botoșani
cer acoperit de nori
0.6 ° C
1.6 °
0.6 °
75 %
1.6kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...