spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTMunicipalitatea are peste 18 milioane de euro pentru reabilitare cale de rulare...

Municipalitatea are peste 18 milioane de euro pentru reabilitare cale de rulare – traseu 101

Primarul Cătălin Flutur a anunţat că semnarea contractului de finanţare pentru proiectul care vizează reabilitarea, modernizarea şi extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul – reabilitare cale de rulare traseu 101 va da posibilitatea societăţii Eltrans să demareze procedura de închiriere a unor autobuze care să înlocuiască tramvaiele. „Am deblocat, în sfârșit și cu greu, proiectul cu reabilitarea transportului local în municipiul Botoșani. Urmează și linia 102. Era important să deblocăm una dintre linii pentru că deblocarea acestui proiect ne permitea să mergem pe achiziția de autobuze, pe perioada cât se desfășoară proiectul. Era un lucru absolut esențial”, a explicat edilul.

Durata de implementare a acestui proiect este de 71 de luni, durata derulării lucrărilor de reabilitare a structurii de transport local fiind dată de licitaţia la care va fi stabilit constructorul. Prin acest proiect, municipalitatea urmăreşte dezvoltarea mobilităţii urbane prin schimbarea accentului de la o mobilitate bazată pe utilizarea autoturismelor la o mobilitate bazată pe utilizarea transportului de înaltă calitate şi eficienţă, reducerea utilizării autoturismelor în paralel cu utilizarea unor categorii de autoturisme nepoluante, încurajarea utilizării modurilor nemotorizate de deplasare.

În categoria beneficiarilor direcţi sunt incluşi locuitorii municipiului Botoşani, administraţia publică locală dorind să le asigure acestora un sistem de transport solid, ecologic şi eficient, prietenos cu mediul, asigurând un echilibru între valorificarea modurilor şi infrastructurii de transport tradiţionale cu necesitatea de modernizare şi asigurare a consumului eficient de resurse şi promovarea modurilor de transport nepoluante. Astfel, întreaga populaţia a municipiului va putea utiliza un sistem de transport accesibil pentru toate categoriile sociale, echitabil şi eficient economic.

Beneficiar indirect va fi societatea Eltrans care, în urma realizării investiţiei, va putea opera pe o infrastructură modernă şi de calitate. În categoria beneficiarilor indirecţi intră şi angajaţii operatorilor economici care au punctul de lucru în zona de studiu a proiectului, care vor beneficia de o infrastructură rutieră modernizată pentru deplasare în condiţii optime la locul de muncă.

Proiectul va reprezenta o oportunitate şi pentru agenţii economici din zonă care activează în domeniul construcţiilor şi în domenii conexe aferente implementării proiectului cu firnanţare europeană – minim o firmă de construcţii, o firmă de proiectare, o firmă de supervizare lucrări, o firmă de furnizare materiale, o firmă de management de proiect, o firmă de informare şi publicitate, respectiv o firmă de auditare financiară.

Valoarea totală a proiectului este de 91.470.947 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 89.532.822 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului), respectiv 18.812.973 euro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...