spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocal BTAstăzi - Naşterea Domnului - Crăciunul

Astăzi – Naşterea Domnului – Crăciunul

Naşterea Domnului – Crăciunul, naşterea lui Iisus Hristos se sărbătoreşte pe 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Această sărbătoare face parte din cele 12 praznice împărăteşti ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Iisus Hristos nu S-a născut doar trupeşte, ci Se naşte duhovniceşte în sufletul fiecărui credincios, prin Sfintele Taine şi prin păzirea sfintelor porunci.

Prin naşterea Sa în chip de prunc, Mântuitorul nu doar lasă pe om să aleagă dacă Il primeşte sau Il respinge, ci ne descoperă şi un alt adevăr uitat: că în faţa lui Dumnezeu suntem cu toţii nişte prunci ai Săi. Aşadar, El devine copil şi pentru a ne descopri cât de mare e iubirea părintească a Tatălui.

În toată lumea s-au făcut minuni mari la Naşterea Domnului. În peştera unde se aflau Maica Domnului cu Pruncul a izvorât din piatră izvor de apă. În Roma a ieşit din pământ un izvor de untdelemn şi a curs în râul Tibrului. În Spania, în aceeaşi noapte, s-a arătat un nor mai luminos decât soarele. În pământul Iudeii au odrăslit viile cele din Engadi, fiind iarnă. Iar, mai ales, după cum se scrie în Evanghelie, cu cântare s-au pogorât îngerii din cer şi s-au arătat oamenilor.

În această zi de mare sărbătoare credincioşii merg la biserică.

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Dumnezeu vrea să lucreze pururea şi în toţi Taina Întrupării Sale”

În ceas de mare sărbătoare, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a transmis o scrisoare pastorală. „Acum, în zilele de sărbătoare închinate Naşterii Domnului, să avem sufletul, inima şi toată fiinţa îndreptate spre Dumnezeu. Gândul nostru să cuprindă în rugăciune şi iubire pe cei dragi ai familiei noastre, dar şi pe cei care suferă boli şi nedreptăţi pe faţa pământului. În acest duh să petrecem Crăciunul, în această perspectivă să-i înţelegem semnificaţia şi din bogăţia de har a Betleemului să ne adăpăm sufletul însetat de adevăr şi bucurie”, este îndemnul ierarhului.

În scrisoarea pastorală se arată că Naşterea Domnului Hristos este cel mai important eveniment din istoria lumii. „Coborârea lui Dumnezeu printre oameni – aceasta este semnificaţia Crăciunului – îl reaşază pe om în legătură cu Cerul. Poate fi ceva mai măreţ, mai adânc, mai important ca omul să fie în legătură cu Dumnezeu – Izvorul Vieţii şi al veşniciei?

Sărbătoarea de astăzi ne arată că Fiul lui Dumnezeu a luat trup din trupul nostru, că S-a făcut părtaş vieţii noastre. În acelaşi timp însă, viaţa lui Hristos poate fi şi viaţa noastră. El devine Fratele nostru mai mare, iar noi Ȋi suntem fii şi fraţi. Ceea ce s-a întâmplat la Betleem nu este numai un eveniment petrecut atunci, ci este ceva care mă atinge pe mine, care influenţează viaţa familiei mele, a celor pe care îi cunosc sau îi voi cunoaşte în viitor.

Veţi zice, poate: <puţini sunt cei care cred şi simt în acest fel>. Da, aşa este! Se repetă şi astăzi cele petrecute atunci. Doar magii şi păstorii L-au recunoscut pe Hristos la Naşterea Sa. Apoi, s-au adăugat şi alţii, dar tot puţini au rămas. Acum se întâmplă la fel. Faptul că sunteţi la biserică în această zi arată că vă aşezaţi între cei care-L urmează pe Hristos sau tind spre aceasta.

Dumnezeu acordă fiecăruia libertatea de a alege. <Iată, stau la uşă şi bat, zice Domnul; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine>. De ce aşteaptă Dumnezeu cu răbdare multă la uşa inimii noastre? Pentru că El <voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină>. Pentru că <Dumnezeu vrea să lucreze pururea şi în toţi taina Întrupării Sale>, după cuvântul Sfântului Maxim Mărturisitorul”, se arată, printre altele, în scrisoarea pastorală transmisă de ÎPS Teofan.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
2.7 ° C
2.7 °
2.2 °
87 %
1.4kmh
58 %
Dum
3 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...