Pensiile speciale pentru primari au fost amânate cu încă un an. Anunțul a fost făcut de către liderul USR, Dan Barna, după o întrunire cu premierul Ludovic Orban pe marginea amendamentelor depuse la Legea bugetului pentru care Guvernul își asumă răspunderea.
Suntem în măsură să comunicăm câteva victorii importante pentru USR. Spun victorii, pentru că sunt rezultatul unui demers pe termen lung pe care l-am avut în Parlamentul României şi vorbesc aici de acceptarea amendamentului privind transparentizarea. De acum înainte, toate modificările acelea obscure care apăreau brusc în buget şi nu ştia nimeni de unde şi de ce au apărut vor trebui să fie comunicate şi să fie disponibile în spaţiu public, să fie făcute publice de către cei care le iniţiază. Este o reuşită foarte mare”, a afirmat Barna.
USR a negociat cu premierul Orban pe tema prorogării termenului de aplicare a legii care permite primarilor să primească pensii speciale. „O altă victorie importantă este prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu un an, cel puţin un an la momentul de faţă, ceea ce este un element important. Acestea urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie şi ar fi devenit un drept câştigat şi nu se putea face nimic. Am obţinut acordul premierului şi acordul PNL pentru prorogarea acestui termen”, a adăugat preşedintele USR.
Trebuie spus că prorogarea prevederilor Codului Administrativ în ceea ce privește pensiile speciale pentru aleșii locali nu este similară cu anularea acestora, ci doar amână cu un an intrarea în vigoare a acestora.
Un alt amendament acceptat de premierul liberal vizează tăierea fondurilor pentru „academiile fantomă ale diverşilor politruci și sinecuriști”, cu referire la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, condusă de Gabriel Oprea, şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, condusă de Ecaterina Andronescu. Barna susţine că acestea vor putea funcţiona în continuare, însă fără finanţare de la buget. „Reputația sistemului de învățământ și cercetare de stat a suferit enorm din cauza scandalurilor legate de plagiate, falși doctori sau falși profesori. Cele două academii sunt o risipă de fonduri și nu contribuie în niciun fel la îmbunătățirea sistemului de învățământ și cercetare de stat”, a transmis USR, într-un comunicat de presă. „De trei ani de zile ne luptăm să oprim finanțarea acestor sinecuri. Aceste pseudo-academii au un singur scop – să dea solde anuale din bani publici membrilor lor”, a anunțat deputatul USR Cătălin Drulă.Un amendament similar fusese depus și în nume propriu de senatoarea USR Florina Presadă.
Totodată, USR a cerut şi obţinut majorarea cu 80% bugetului alocat pentru infrastructura de drumuri şi poduri, de la 203 milioane la 363 milioane de lei.
Pe lângă aceste amendamente, USR a mai depus peste 60 de amendamente la Legea bugetului de stat pentru anul 2020, iar multe dintre ele au fost însușite de Cabinetul Orban.