Chiar dacă mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, pe piața muncii botoșăneni sunt o mie de slujbe disponibile. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), oferta din această săptămână este de 999 de locuri de muncă, doar cu vreo două sute mai puține decât la sfârșitul lunii trecute.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Interesant este că în listă apar și locuri de muncă scoase la concurs de autorități publice locale, pentru care cei interesați ar trebui să aplice până pe 30 decembrie. Este vorba de un șef serviciu la Primăria Dorohoi, post pentru care se oferă un salariu de 6.679 de lei, de manager la Casa de Cultură Dorohoi, unde salariul de angajare este de 5.367 de lei sau de manager în servicii sociale la Primăria Dângeni, unde salariul de angajare ar fi de 5.315 lei, inspector de specialitate la Primăria Prăjeni sau inspector cu studii în domeniul silvic la Direcția Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani.
În oferta din această săptămână a apărut și o ofertă de șef de șantier, cu un salariu de angajare de 4.000 de lei, dar și mai multe posturi pentru ingineri în diferite domenii: constructor, instalaţii, mecanici, chimici, geodezi. Poliția Locală vrea să angajeze un inginer constructor cu o vechime de un an. De asemenea, sunt oferte pentru profesori de legislație rutieră, medici veterinari, economiști, specialiști în marketing, administratori, în resurse umane, translatori sau traducători.
Şi oferta pentru botoşănenii cu studii medii este destul de diversă. Și pentru aceștia se găsesc numeroase posturi în administrația publică locală. Este vorba de secretar la școala din Răuseni. Cele mai multe posturi sunt în construcţii şi în domeniul industriei uşoare, dar sunt scoase la concurs şi posturi de tehnician veterinar, asistenți manageri, instructori sportivi, recepționeri, operatori de calculatoare, agenţi de vânzări, contabili, gestionari, bucătari, pizzari, cofetari, ospătari, barmani sau diferiți specialiști în domeniul industrial.
De asemenea, în oferta de muncă AJOFM se găsesc şi posturi pentru persoanele necalificate, care nu au studii profesionale sau liceale absolvite, dar şi acestea sunt în construcţii şi confecţii.
Lista locurilor de munca disponibile in aceasta saptamana (aici)