sâmbătă, noiembrie 9, 2024
AcasăLocal BTJandarmi botoșăneni acuzați de purtare abuzivă. Ar fi lovit un tânăr

Jandarmi botoșăneni acuzați de purtare abuzivă. Ar fi lovit un tânăr

Cinci subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului Militar Iași sub acuzațiile de purtare abuzivă și fals intelectual, respectiv complicitate la purtare abuzivă, după un incident petrecut în vara lui 2018 și în urma căruia un botoșănean a ajuns la spital. „S-a reținut că în data de 3 iunie 2018, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au agresat persoana vătămată T.D.O., cauzându-i leziuni traumatice vindecabile în 3-4 zile de îngrijiri medicale, iar primul subofițer jandarm, cu acest prilej, a întocmit în fals un înscris”, a precizat pentru „Monitorul de Botoșani” Gheorghe Prelipcean, prim-procuror al Parhetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Miliar Iași, cei cinci subofițeri urmând să fie citați în fața magistraților militari în calitate de inculpați și audiați. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, subofițerii vor beneficia de prezumția de nevinovăție.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Incidentul de la care a pornit totul s-a petrecut chiar în municipiul Botoșani, când un tânăr de 34 de ani a avut o altercație verbală cu vânzătoarea de la un fast-food aflat în apropierea intersecției bulevardelor Primăverii și George Enescu. Aceasta a chemat jandarmii care l-au încătușat și l-au dus la secție. Pe drum, în timp ce se afla în duba jandarmeriei, botoșăneanul ar fi fost lovit. „Au venit, m-au încătușat și m-au băgat în dubă. În drum spre secție unul stătea cu piciorul pe capul meu și altul mă lovea repetat cu bastonul. În mașină am fost bătut și la secție amendat cu 500 de lei, după care am luat maxi taxi spre casă”, a povestit atunci victima agresiunii Dragoș Ovidiu Trofin. Că nu au fost o invenție au dovedit-o urmele rămase pe trupul botoșăneanului, vânătăile fiind vizibile și după câteva zile de la agresiune. „Poate am ridicat puțin tonul, când i-am spus vânzătoarei că nu are niciun motiv să refuze să mă servească, dar nu înțeleg de ce jandarmii au fost atât de violenți cu mine”, a spus atunci Dragoș Ovidiu Trofin.

Ulterior, după ce cazul a fost făcut public, reprezentanții IJJ au venit cu o serie de precizări. „La data respectivă, în jurul orelor 15.00, un echipaj de jandarmi s-a deplasat, în urma unui apel telefonic, la un local tip fast-food de pe Bulevardul George Enescu, în apropierea intersecției cu strada Primăverii, unde se sesiza faptul că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice aduce injurii personalului de serviciu și dezlipește afișele lipite pe geamuri. Sesizarea s-a confirmat, jandarmii identificând un bărbat aflat în stare de ebrietate, care discuta cu personalul de serviciu. Deoarece a opus rezistență în momentul conducerii la autospeciala de serviciu pentru stabilirea identității, bărbatul a fost încătușat și transportat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde a fost sancționat contravențional cu suma de 500 de lei, după care i s-a permis să plece. Menționăm faptul că, din momentul interceptării și până când a plecat de la sediul inspectoratului, bărbatul nu a fost agresat în niciun fel de echipajul de jandarmi. Jandarmii au observat pe gâtul bărbatului o excoriație, anterioară momentului intervenției în urma apelului telefonic”, se arăta în punctul de vedere al IJJ Botoșani.

Ancheta procurorilor militari avea să arate însă că botoșăneanul ar fi fost totuși agresat, iar pentru a se ascunde acest aspect unul dintre subofițeri a întocmit acel înscris în care se menționa că victima avea leziuni anterior intervenției.

Procesul se va judeca la Tribunalul Militar Iași, iar magistrații militari vor decide dacă subofițerii se fac vinovați de acuzațiile care li se aduc. O eventuală condamnare penală ar echivala cu destituirea lor din Jandarmerie.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
4.4 ° C
5.4 °
2.8 °
90 %
2.3kmh
0 %
sâm
8 °
Dum
10 °
lun
9 °
mar
9 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa rămâne după ce cauți curentul electric în tablou și nu-l găsești

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani a organizat în somptuoasa sală „Luceafărul” de la  Cucorăni tradiționalul bal al...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...