spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTBotoşănean căutat prin Munţii Bistriţei

Botoşănean căutat prin Munţii Bistriţei

Un botoşănean angajat la o stână din zona muntoasă a judeţului Bistriţa Năsăud i-a pus pe jar pe poliţişti.

În vârstă de numai 17 ani, botoşăneanul a plecat duminică de la stâna cu pricina, cantonată undeva în zona comunei Maieru, iar de atunci nu l-a mai văzut nimeni. Luni, alertat că tânărul nu a revenit şi nici nu mai putea fi contactat telefonic, baciul de la stână a mers la poliţie şi l-a dat dispărut.

A urmat o întreagă desfăşurare de forţe pentru căutarea acestuia, însă după numai câteva ore, în urma căutărilor efectuate de către poliţiştii din Sângeorz-Băi, cei ai Secţiei 7 şi de la Compartimentul Urmăriri, tânărul a fost găsit pe raza comunei Maieru, la o casă din câmp care aparţine baciului. Audiat, botoşăneanul le-a declarat poliţiştilor că a dormit peste noapte în casa respectivă şi nu a fost victima vreunei infracţiuni.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...