Din primele cercetări ale poliţiştilor, se pare că şoferul unui autoturism Skoda Fabia, în vârstă de 24 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile de mers, cu o ceaţă densă, acesta văzând târziu un scuar.
Autoturismul în care se mai aflau încă două persoane, părinții șoferului, se deplasa pe drumul județean 293, dinspre Havârna, spre Dorohoi. La intersecția drumului cu drumul naţional 29A, care duce spre Darabani, șoferul a observat târziu scuarul de delimitare a benzilor, unde se afla şi semnul STOP, iar autoturismul a ricoșat din bordură, s-a răsturnat și apoi s-a izbit într-un mal de pământ de pe marginea drumului.
La faţa locului au ajuns două ambulanţe de la Dorohoi, care i-au preluat pe părinţii şoferului, în vârstă de 49 şi 50 de ani. „Femeia acuza un traumatism puternic la bazin, cap şi piept, iar bărbatul la nivelul pieptului şi capului. Au fost stabilizaţi şi transportaţi la Spitalul Dorohoi”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.
La fața locului au ajuns trei echipaje de poliție, dar şi un echipaj de pompieri. Polițiștii au continuat cercetările și măsurătorile la fața locului pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.