Liderii USR sunt nemulțumiți că singurele condiții pe care le-au pus-o în negocierile la nivel național pentru dărâmarea guvernului Dăncilă și numirea Cabinetului Orban, nu sunt luate în seamă de liberali. În primul rând, este vorba de alegerile primarilor în două tururi și nu într-unul singur, așa cum este legislația în vigoare.
Odată ajunși la puterii, liberalii vor să capitalizeze valul de simpatie și cred că acest gen de alegeri îi va favoriza, mai ales în Ardeal unde au primari în mai toate orașele importante. Aici, alegerile în două tururi ar da o mână USR-ului, care este văzut ca o alternativă la întreaga clasă politică actuală, fie că vorbim de PSD sau PNL. „Noi ne dorim două tururi. Am spus-o de când am intrat în politică. Ultima discuție cu PNL-ul, vă pot spune, săptămâna trecută, era că nu știu nici ei ce vor face. La nivel de decizie, nu la nivel de PNL Botoșani”, a declarat Andrei Drancă, președintele organizației județene a USR Botoșani.
Chiar dacă liderii USR se feresc să afirme cu subiect și predicat că „au luat țeapă” de la PNL, ei susțin că au făcut ceea ce au crezut că este mai bine pentru țară în momentul în care au pus umărul la doborârea Cabinetului Dăncilă. „Acestea (n.r. – votul în două tururi la locale și alegerile anticipate) au fost singurele noastre cerințe în momentul moțiunii, dar a fost răul mai mic: să scăpăm de PSD, chiar dacă PNL nu a făcut tot ceea ce a promis… Nu ne-am luat țeapă (n.r. – de la PNL), pentru că nu era pentru noi, ci era pentru toată lumea. Nu ne-am luat țeapă, pentru că, iarăși, noi nu am făcut o negociere, ci au fost niște chestii de bun simț”, a conchis Drancă.
Aflată la Botoșani, în urmă cu aproape două săptămâni, Raluca Turcan, vicepremier în Guvernul Orban și vicepreședinte PNL, s-a ferit să vorbească despre anticipate, declarând, într-un interviu pentru „Monitorul”, că „aş prefera ca mecanismul anticipatelor, în momentul în care îl punem în aplicare, să rezulte în urma unor consultări cu partidele politice, pe care, de altfel, domnul preşedinte Iohannis le-a anunţat”. „După consultările cu partidele politice să-l expunem”, a afirmat Raluca Turcan.
Ieri, președintele Klaus Iohannis, şi-a reiterat susţinerea pentru alegerea primarilor în două tururi. „Nu ştiu dacă cineva poate să îmi ceară clarificări sau garanţii, dar am discutat aceste lucruri şi eu pot să spun şi public că rămân la opinia mea. Deci, primarii să fie aleşi în două tururi este ceea ce mi se pare mie normal. Iar alegerile anticipate, da, eu îmi doresc să ajungem în procedura de alegeri anticipate şi aceste lucruri i le-am spus pur şi simplu”, a menţionat președintele la finalul unei discuții cu președintele USR, Dan Barna.