În noaptea de 7 spre 8 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Botoşani, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Secţiilor de Poliţie Rurală nr. 7 şi 9 şi luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au organizat o acţiune pe raza judeţului Botoşani. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, operaţiunea a urmărit prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, dar şi asigurarea unui climat de siguranţă.
Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au legitimat 122 de persoane, au controlat 71 de autovehicule şi au verificat şapte unităţi economice. În urma neregulilor constatate, echipajele de poliţie au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 18.000 de lei.