Cel mai mare succes ca profesor l-am avut când le-am zis elevilor să își arunce manualele pe geam. Pe vremea aia, cărțile de engleză încă aveau lecții despre domnitorul român Stephen the Great. Eu adusesem din Franța niște manuale care, în prima lecție, îi învățau pe copii cum să comande mâncare de la McDonald’s. De atunci au trecut 25 de ani. Iar profesorii români au știut, la fel ca mine, că asta e cauza dezastrului. Un învățământ prăfuit, vetust, bazat pe metode absolut inutile și cu o cantitate imensă de materie de introdus în capul copiilor. La asta s-au adăugat subfinanțarea, politizarea învățământului și lipsa unor politici coerente în acest domeniu (în 30 de ani am avut vreo 28 de miniștri ai învățământului)
Consecințele le știm, tot am scris despre ele. De la programa extrem de încărcată (care a dus la dezinteresul complet pentru studiu indus elevilor) până la ghiozdanele grele ale elevilor, birocrație și atmosfera de război din școli.
Sau rezultatele la testele PISA. Asta tot consecință e, indiferent de indignarea multor profesori, începând chiar cu ministrul liberal de resort. Am tot citit, m-am uitat prin subiectele date la teste și consider că rezultatele sunt chiar foarte bune, la cum arată școala românească. Plus că noi mai avem și niște avantaje, scoase foarte interesant în evidență de Dacian Dolean, cercetător afiliat Universității Babeș-Bolyai. Mai întâi, el spune că noțiunea de analfabet funcțional presupune că elevii știu să scrie și să citească, dar nu înțeleg. Ori mulți din cei care au dat testul nu știau nici măcar să scrie sau să citească corect. Apoi, la cât se investește în educație, nu stăm chiar rău.
Plus că suntem avantajați la testele astea. În primul rând, avem avantajul lingvistic al unei ortografii transparente. Engleza, de exemplu are 44 de sunete care se scriu în 75 de moduri diferite. Ceea ce nu e cazul la română. Dacă ar fi analizat și asta la test, rezultatele ar fi și mai slabe. Mai avem stratificarea învățămîntului românesc, cu clase foarte omogene și neincluzive. Sarcina profesorului e mult mai ușoară la o „școală de elită” unde nu sunt incluși elevi defavorizați, decât într-o clasă neomogenă, unde trebuie să predea diferențiat, unor elevi care nu au același nivel. Apoi, nu există în România bilingvism, adică vorbești o limbă acasă și alta la școală. Ăsta tot un avantaj e, întrebați-i pe românii care au copii la școală în Italia, Spania, Germania, etc dacă nu credeți.
Concluzia lui Dolean – cu care sunt perfect de acord – este că îngrijorător nu e că au scăzut rezultatele la testele PISA, este îngrijorătoare performanța mai slabă în ciuda avantajelor menționate mai sus.
După mine, există două componente pe care trebuie să le rezolve școala. Una este de a pune bazele a ceea ce numim cultură generală, adică ce rămâne după ce uităm tot. Asta nu se poate face când, de mic până la bacalaureat, trebuie să memorezi comentarii literare și să știi pe de rost ce înseamnă o grămadă de arhaisme în detrimentul limbii moderne (elevii nu au știut diferența între supus și precis, dar știau, probabil, ce înseamnă horn, prispă sau vizitiu). Nici să confunzi acumularea de cunoștințe cu învățatul pe de rost nu prea ajută.
Ce-a de a doua componentă este punererea în practică a cunoștințelor învățate. Iar aici școala românească este jalnică. Elevii care au dat testul respectiv nu s-au descurcat la matematică și științe nu pentru că nu știu formulele de calcul. Le știu destul de bine. Doar că nu știu la ce folosesc. Aici nu s-a schimbat nimic de foarte mult timp, și eu am aflat la ce sunt bune integralele la mult timp după ce luasem aproape zece la matematică la admiterea în facultate. Asta pentru cei care regretă școala de pe vremuri. Era exact la fel, plus un amestec de naționalism cretin, misoginism, rasism, comunism și alte -isme. Rezultatul școlii de atunci e societatea de azi, să fiți siguri de asta.
Nu știu dacă trebuie să arătăm cu degetul doar spre profesori. Va exista fără îndoială o inerție mare la schimbare (dacă va veni vreodată o schimbare). Profesorii se confruntă cu elevi neinteresați de școală, cu inspectorate unde se face și desface (care ar trebui să dispară), cu hârțogăraie inutilă, cu lipsă de respect. Plus scăderea populației școlare și recenta micșorare a numărului de ore în școli. Ceea ce înseamnă șomaj. Nu e tocmai o atmosferă care să te îndemne la reforme. Însă trebuie făcute, sistemul actual chinuie și elevii și profesorii.Iar schimbarea se va face cu conflict, cu scandal, nu va fi o trecere lină spre învățământ modern. De aia politicienii nu prea vor să se apuce de asta.
Însă analfabeții funcțional de care povestim aici, nu rămân în școală, asta e problema mea. Ies pe stradă, iau decizii, șofează, votează. Unul a ajuns chiar premier, numit, culmea, de un fost inspector școlar.
„Cum e azi școala, va fi mâine țara”, spunea Spiru Haret. Trăim acest mîine de ceva vreme în România. Așa că sunt necesare studii moderne, cu oameni deschiși la minte, despre modul în care trebuie schimbat învățământul românesc. Apoi trebuiesc aplicate și, după 20 de ani, vom vedea primele rezultate. Rămâne să vedem cât mai e de așteptat până încep cei 20 de ani.
