Carpaţii oferă turiştilor nenumărate motive pentru a petrece vacanţele de iarnă în staţiunile înfiinţate în şirul munţilor. Iată câteva dintre cele mai atractive locuri, pe timp de iarnă.
România este o ţară frumoasă, iar staţiunile ei montane sunt de o frumuseţe rară ce merită să fie vizitate de turişti, căci încă păstrează aspecte ale naturii şi faunei sălbatice pure. Munţii Carpaţi, care formează un arc imens în centrul României, sunt cel mai mare ecosistem intact de acest gen din Europa. Aici se găsesc nenumărate locuri de o frumuseţe naturală rară: vârfuri muntoase, chei, lacuri, păduri, peşteri, vulcani noroioşi şi depozite fosile.
Astfel, deşi românii sunt mari iubitori de tradiţii, mese îmbelşugate şi colindători, turismul în staţiunile montane este din ce în ce mai bogat şi mai dezvoltat. Cu pârtii de schi pentru orice nivel, telecabine şi alte facilităţi utile, staţiunile reuşesc să atragă atât turiştii români, cât şi pe cei străini pentru cel puţin câteva zile, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cavnic şi Borşa, perlele Maramureşului
Staţiunea Cavnic se află la în Munţii Gutîi, într-o zonă de basm din judeţul Maramureş, la jumătatea distanţei dintre Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei. Oraşul Cavnic are circa 5.000 de locuitori şi a devenit cunoscut şi apreciat în ultimii ani datorită „satului de vacanţă” unde îşi petrec sărbătorile mii de turişti. Borşa este o staţiune climaterică din Munţii Rodnei, situată în judeţul Maramureş şi recunoscută ca una dintre zonele bogate în folclor şi obiceiuri populare. Este, totodată şi un loc atractiv pentru amatorii de schi.
Stâna de Vale şi Arieşeni, staţiunile Apusenilor
Cea mai cunoscută staţiune din judeţul Bihor este Stâna de Vale. A fost înfiinţată într-o căldare a Munţilor Bihorului, înconjurată de versanţi, iar între atracţiile sale turistice se numără Izvorul Minunilor,Cascada Iadolina, Peşterile Urşilor şi Meziad, Cetăţile Ponorului, Valea Iadului şi Peştera cu apă. Staţiunea Arieşeni se află în Munţii Apuseni, iar în ultimii ani a devenit un loc atractiv pentru pasionaţii de schi.
În zonă se află Gheţarul Scărişoara, Gheţarul Focul Viu, Cetăţile ponorului şi o mulţime de peşteri şi chei, pe valea Arieşului, care oferă privelişti spectaculoase.
Semenic şi Muntele Mic, atracţiile Banatului montan
Una dintre cele mai cunoscute staţiuni montane din Banat a fost înfiinţată în Munţii Semenicului. Zona turistică se află la peste 1.400 de metri altitudine, între vârfurile Piatra Goznei şi Semenic, în judeţul Caraş-Severin, în apropiere de Reşiţa.
O altă staţiune cunoscută din Banat este Muntele Mic. Locul atractiv pentru schiori se află în partea sudică a Munţilor Ţarcu în apropierea oraşului Caransebeş.
Vatra Dornei, inima Bucovinei
Aflată în nordul României, Vatra Dornei se numără printre cele mai căutate localităţi turistice din Românie, faima sa fiind datorată apelor termale, izvoarelor şi priveliştilor de munte. Oraşul-staţiune este înconjurat de Munţii Giumalău, Munţii Bistriţei, Munţii Călimani, Munţii Rodnei, Obcina Mestecăniş. Zona Vatra Dornei este atractivă şi pentru mănăstirile din Bucovina: Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa şi Putna.
Bâlea Lac, locul spectaculos din Munţii Făgăraş
Bâlea Lac din Munţii Făgăraş se află în vecinătatea unui lac glaciar, iar zona este accesibilă din legendarul drum Transfăgărăşan, care traversează locuri aflate la o altitudine de peste 2.000 de metri deasupra nivelului mării.
Lacul Bâlea se află la circa 77 kilometri de Sibiu, 68 de kilometri de Făgăraş şi 85 de kilometri de la Curtea de Argeş. În Munţii Făgăraş se mai află şi lacurile Capra, Podrăgel, Podragu, Avrig, Urlea.
Straja şi Parâng – turism în Valea Jiului
Statiunea Straja din Masivul Vâlcan este un loc atractiv pentru iubitorii de schi, dar şi unul cu istorie aparte. În masivul Straja, în Primul Război Mondial au murit peste 800 de soldaţi. În memoria lor a fost ridicat, pe munte schitul Sfinţilor Constantin şi Elena, devenit unul dintre obiectivele turistice importante din zonă. În vecinătate se află staţiunea Parâng şi zona turistică Pasul Vâlcan.
Staţiunile de la „polul frigului”
Harghita Băi se află în cea mai răcoroasă zonă a României, la „polul frigului”. Este cunoscută în special pentru izvoarele de ape minerale cu efecte terapeutice, dar şi pentru pârtiile de schi. Alături de staţiunea din judeţul Harghita, la „polul frigului” sunt şi zonele turistice Băile Homorod şi Mădăraş.
Sovata şi lacurile sărate
Staţiunea este considerată unică în Europa, datorită lacului salin Ursu, renumit prin efectele balneoclimaterice pe care le oferta turiştilor. Tot aici, alte patru lacuri saline îi atrag pe turişti: Aluniş, Negru, Roşu şi Verde, iar amatorii de schi sunt invitaţi la pârtiile din zona Praid şi Pasul Bucin, aflate în apropiere.
Rânca şi Vidra – Transalpina
Aflată în Munţii Lotrului, pe malurile Lacului Vidra, staţiunea cu acelaşi nume impresionează prin frumuseţea peisajelor ce pot fi admirate şi de pe şoseaua Transalpina. La un alt capăt al şoselei de munte se află staţiunea Rânca, pe versantul sudic al Munţilor Parâng, devenită pe timp de iarnă un centru atractiv pentru iubitorii de schi şi snowboard.
Valea Prahovei
Cele mai populare staţiuni montane ale României au rămas locurile de pe Valea Prahovei şi Poiana Braşov. Şirul staţiunilor cuprinde oraşele Comarnic, Breaza, Sinaia, Buşteni şi Azuga, în judeţul Prahova, precum şi Predeal, din judeţul Braşov. Poiana Braşov, din Masivul Postăvaru se află în topul celor mai vizitate zone turistice pe timp de iarnă şi cea mai ofertantă în ce priveşte pârtiile de schi.