Pe 29 noiembrie, s-au împlinit 95 de ani de la venirea pe lume a marelui actor botoşănean Mihai Mereuţă. El s-a născut pe 29 noiembrie 1924, în localitatea Santa Mare şi a plecat la cele veşnice pe 1 aprilie 2003. Mihai Mereuţă a făcut liceul în Iaşi, după care s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi. În paralel, a urmat cursurile Conservatorului ”George Enescu”, unde a absolvit doi ani într-unul singur. După terminarea studiilor universitare, în anul 1948, este angajat ca actor la Teatrul Naţional din Iași. Din anul 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul joacă pe scenele bucureştene. Activitatea în lumea teatrului a fost completată de sute de piese radiofonice şi de peste cincizeci de roluri ca actor de film, printre care „Unde fugi, maestre?”, „Doi haiduci şi-o crâşmăriţă” (1992), „Liceenii rock `n` roll” (1992), „Liceenii” (1987), „Masca de argint „(1984). În ultimii ani de viaţă, a prezentat la postul de televiziune TVR2 emisiunea Ferma.
„Îmi amintesc, copil fiind, de fascinaţia şi puternica impresie pe care le-a avut actorul asupra consătenilor săi. Despre dânsul, rudele, cunoştinţele şi cei care au copilărit împreună, vorbeau cu un respect deosebit şi-l considerau un om mare, ascultându-i la începutul carierei, piesele de teatru radiofonic, în care acesta îşi interpreta magistral rolurile. Uneori vorbeau despre copilăria actorului, cum umbla vara îmbrăcat cu o cămașă lungă din cânepă și mergea cu mieii la păscut”, a declarat colonel ® Mihai Mereuţă, nepotul actorului.
Potrivit acestuia, în lungile seri de iarnă, sătenii ascultau piesa de teatru ”Banda lui Coroi”, un serial radiofonic unde actorul juca rolul vestitului haiduc. Tatăl actorului, Toader Mereuţă, era considerat un înţelept al satului, care a înţeles că în acele vremuri grele, singura şansă de a-şi realiza copiii era să le insufle dragostea de carte, să facă sacrificii şi să-i trimită la şcoală.
„Cu certitudine, o parte din substanţa comediei şi talentului marelui actor provine şi din felul cum au trăit aceşti oameni ai satului, care l-au impresionat şi i-au marcat destinul de excepție şi existenţa. În acest mediu a crescut şi marele actor, într-un sat în care oamenii chiar dacă purtau opinci vara şi iarna, se respectau și erau cuviincioși, aveau respect pentru muncă și acea bunătate sufletească a oamenilor trecuți prin viață și nevoi, iar de sărbători se încălțau cu bocanci sau cizme din piele și mai rar cu pantofi.
Încerc să-l văd copil pe străzile satului pe actorul Mihai Mereuţă, desculţ şi cu un <cămeşoi> lung de cânepă, cu picioarele zgâriate și <tăbăcite> de spini şi pietre, bucurându-se de viaţă împreună cu alţi copii ai satului și grăbindu-se spre viaţa închinată pe altarul Thaliei – unica sa dragoste care nu i-a înşelat niciodată idealurile – alergând spre viață pe uliţele prăfuite, la şcoală şi acasă, la munca câmpului şi la joacă.
Îmbrăcat iarna cu haine de suman, cu o căciulă miţoasă din blană de miel şi opinci în picioare şi, ajutat de talentul său nativ şi de destinul inexorabil, ajungând la Teatrul Lucia Sturza Bulandra şi în ultimii ani ai vieții – ca o recunoaștere a talentului și a valorii sale – pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti”, a mai arătat Mihai Mereuţă.
La Teatrul Naţional, marele actor din Santa Mare a interpretat magistral ultimul său rol important – Niță Snae din piesa “Boabe de rouă pe o frunză de lotus în bătaia lunii” – rol în care, poate şi-a revăzut cu ochii copilăriei, boabele de rouă de pe frunzele foşnind în pomii din livada casei părintești, iubitorii de teatru aplaudându-l îndelung și, din nefericire, pentru ultima dată pe o scenă de teatru.
„Omul şi actorul Mihai Mereuţă a fost o personalitate a culturii, teatrului și cinematografiei, unul dintre reprezentanții generației de aur ai teatrului și filmului românesc, un actor popular, apreciat și iubit de spectatori. Prin umorul și talentul său nativ, modul personal de interpretare, naturalețea și firescul abordării rolurilor din piesele de teatru și din filme, a oferit spectatorilor spiritualitate și cultură, bucurie și încântare, destinul dăruindu-i cu generozitate elogii, aprecieri și aplauze, împliniri sufleteşti și spirituale”, a concluzionat Mihai Mereuţă.
