Febra curăţeniei în gospodărie, înaintea sărbătorilor, face tot mai multe victime în rândul botoşănenilor.
Un bătrân de 85 de ani a ajuns ieri la Urgenţe în stare gravă, după ce a căzut din podul casei. Accidentul a avut loc ieri, în gospodăria acestuia din localitatea Lunca, când bătrânul s-a urcat în pod însă, la un moment dat, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol câţiva metri. Impactul cu podeaua a fost unul destul de dur, bărbatul lovindu-se puternic la cap şi în zona pieptului.
Familia a apelat imediat serviciul de urgenţă 112, la faţa locului sosind echipajul de terapie intensivă mobilă, care i-a acordat bătrânului primul ajutor, după care l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). „Şi modul în care a căzut, dar şi vârsta pacientului, fac ca leziunile să fie mai grave. Urmează să fie supus mai multor examene de specialitate şi să se decidă cursul terapeutic pe care îl va urma”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD. Bărbatul a fost diagnosticat cu un traumatism cranian acut şi un traumatism toracic cu pneumothorax.
Potrivit medicilor, numărul cazurilor de accidente în gospodărie s-a dublat în această perioadă, ajungându-se şi la 2-3 în fiecare zi.