O femeie a ajuns, sâmbătă, la spital în stare gravă după ce a chefuit cu rudele. În vârstă de 49 de ani, din oraşul Flămânzi, femeia s-a dus împreună cu soţul ei în localitatea Poiana la nişte rude.
Acolo a cinstit mai multe pahare şi, la întoarcere, cei doi s-au pornit pe jos. La un moment dat femeia s-a împiedicat şi a căzut pe acostamentul carosabilului lovindu-se puternic la cap. Speriat de sângerarea abundentă pe care aceasta o avea, soţul femeii a sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj medical de la Ambulanţă.
Femeia a fost preluată de cadrele medicale şi transportată la spital, unde a fost diagnosticată cu hematom subdural, cadrele medicale luând decizia ca aceasta să fie transferată la Clinica de Neurochirurgie Iaşi.