Doi lideri importanți ai Partidului Național Liberal la nivel de municipiu au fost dați pe mâna Poliției de către Biroul Electoral Județean (BEJ). Este vorba de președintele organizației municipale a PNL Botoșani, Viorel Iliuță, și de consilierul local Cătălina Lupașcu.
Cei doi au fost reclamați în cursul zilei de sâmbătă de către reprezentanții PSD că au continuat campania electorală și în preziua votării, lucru interzis de lege. În fapt, aceștia aveau pe poza de profil o ramă cu „Votez Klaus Iohannis”. BEJ, format din trei judecători, reprezentantul AEP și reprezentanții a șapte formațiuni politice, au decis, cu trei voturi împotrivă, sesizarea poliției pentru încălcarea legii electorale, asta deși cei doi liberali și-au recunoscut fapta și au șters postările. „Aceasta este procedura legală”, a declarat Cătălina Acatrinei, reprezentantul PNL în BEJ.
„Așa cum am mai spus, am făcut o manevră greșită și cred că a stat o poză de profil de campanie 15 minute. Mi-am dat seama că e sâmbătă și am șters-o. A stat un sfert de oră și nu cred că acel sfert de oră a fost determinant pentru victoria lui Klaus Iohannis la Botoșani. Îmi pare rău că am greșit”, a declarat Viorel Iliuță.
La rândul său, președintele organizației județene a PNL Botoșani, Costel Șoptică, a declarat că nu are cunoștință despre această situație. „Nu mă pot pronunța, dar dacă BEJ a constat ceva, plângerea își va urma parcursul normal”, a declarat senatorul Costel Șoptică.
Dacă se va dovedi că este o contravenție, conform art. 55 și 56 din Legea pentru alegerea Preşedintelui României, cei doi riscă să plătească o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
Acestea nu au fost singurele plângeri depuse la BEJ în zilele de sâmbătă și duminică. În acele două zile a avut loc un adevărat război între PSD și PNL. Tonul l-a dat PNL, care l-a reclamat pe Costel Lupaşcu, după care plângerile au început să vină în cascadă vizându-i și pe Rareș Bogdan, Doina Federovici sau diferite publicații locale sau naționale. Toate aceste plângeri au fost respinse de BEJ.