Un bărbat de 61 de ani din localitatea Dorobanți, a avut parte de o moarte cumplită în dimineața zilei de miercuri.
Bărbatul se deplasa pe marginea drumului dintre Unțeni și Răchiți, iar la un moment dat a fost izbit în plin de un autoturism ce se îndrepta spre Botoșani, condus de un tânăr de 21 de ani.
Impactul a fost unul extrem de violent, pietonul fiind aruncat la aproape 50 de metri pe asfalt, iar mașina a ajuns pe câmp la aproape 200 de metri de locul accidentului, după ce a rupt și un stâlp de electricitate. “Din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea pacientului, leziunile suferite fiind incompatibile cu viața. Prezenta traumatisme la nivelul capului, coloanei cervicale și a membrelor. Au fost efectuate manevre de resuscitare din de aproximativ 60 de minute, însă fără succes, fiind declarat decesul”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoșani
Șoferul nu a fost rănit. Acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.