Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat, Klaus Iohannis a reuşit să facă rost de cel de-al doilea mandat la Cotroceni. Şi asta nu pentru că s-a făcut remarcat în primii cinci ani petrecuţi mai mult sau mai puţin în fruntea ţării – omul a simţit cam des nevoia să evadeze pe meleaguri străine – ci pentru că nu a avut parte de adversari de calitate, capabili să-l pună în dificultate sau măcar să stârnească reacţii mai viguroase din partea neamţului prezidenţial. Cumva, e genul de victorie oferită pe tavă chiar de către duşmani; o victorie pentru care Iohannis nu a muncit mai deloc.
Să ne amintim de episodul „aria cercului”. Dăncilă a dat cu bâta în baltă şi a profitat de ocazie pentru a-i jigni pe toţi inginerii care au făcut studii pe bune. Cică ştie matematică de e capabilă să ofere şi la alţii pentru că, evident, este inginer. Iohannis, în schimb, a râs şi cam atât. Cu alte cuvinte, e genul de întrebare la care ar putea să răspundă şi un elev de clasa a VI-a; nu coboară el la acel nivel încât să răspundă la o astfel de provocare. Totuşi, dacă răspundea – şi mai reuşea să ofere şi formula corectă de calcul a ariei cercului, Iohannis şi-ar fi betonat imaginea. Da, domnule, e băiat deştept, nu ca Dăncilă… Dar a preferat să tacă, ceea ce a alimentat speculaţiile privitoare la faptul că nu e nici el cu mult mai breaz decât candidatul PSD. Chiar dacă ar fi răspuns aiurea, aşa cum a făcut-o Dăncilă, era puţin probabil să piardă alegerile, la fel cum un răspuns corect oferit de mascota PSD nu ar fi schimbat clasamentul final.
Dar să lăsăm pe moment aria cercului deoparte; mult mai important e ce ne aşteaptă. La puţin timp după ce s-au închis urnele, Iohannis a binevoit să ofere ceva declaraţii de presă. „Dragi români”, desigur, mulţumiri şi voi fi un preşedinte pentru toată lumea. A ţinut să ne anunţe că, deocamdată, proiectul lui cu România normală mai are de aşteptat cel puţin până la alegerile locale şi parlamentare. Cu alte cuvinte, nu e suficient „Guvernul meu”, mai trebuie şi „Parlamentul meu”, „Primarii mei” şi „Consilierii mei”. Abia după ce va deţine toate acestea e posibil să se implice. Cât să mai aşteptăm, oameni buni? Că de treizeci de ani tot aşteptăm pe cineva care să se implice, să mişte odată lucrurile în ţara asta.
După declaraţie, Iohannis a preferat să ignore toate întrebările venite din partea jurnaliştilor. A zâmbit, ca şi cum era vorba de glume şi a preferat să dispară din peisaj, lăsându-i pe alţii să-i apere onoarea. Rareş Bogdan s-a străduit să ne asigure că, de acum încolo, vom vedea o altă faţă a preşedintelui. Cică acesta se va implica şi vom avea parte de conferinţe de presă, nu ca până acum. De ce nu a oferit Iohannis conferinţa de presă chiar atunci, după ce a fost declarat câştigător? Chiar e nevoie să mai aşteptăm şi pentru conferinţe de presă, nu doar pentru ca „România Normală” să devină realitate? Ce-i lipsea câştigătorului pentru a răspunde întrebărilor jurnaliştilor prezenţi în faţa sediului PNL? Nu-l costa nimic; rezultatul alegerilor era clar, aşa că nu mai risca absolut nimic. Dar a preferat să tacă şi să rânjească la cei care i-au adresat întrebări. Faptul că Dăncilă nu a răspuns întrebărilor presei e de înţeles. A pierdut, o aşteaptă ceva zile grele la partid, dar Iohannis?
Întrebat, pe bună dreptate, de ce anume n-a vorbit până acum, mai ales că au existat o mulţime de subiecte asupra cărora preşedintele putea măcar să-şi dea cu părerea, Rareş Bogdan a ţinut să precizeze că Iohannis este un individ decent şi sobru, unul care a refuzat să se lase atras în capcanele social-democraţilor. Da, de acord, dar până la un punct, pentru că prin lipsa lui de implicare, Iohannis ne-a cam abandonat la mâna pesediştilor.
Practic, ni s-a dat de înţeles că Iohannis o să fie ceva mai prezent în viaţa politică atunci când va avea tot ce-şi doreşte. Dar, cât timp există riscul de a fi incomodat, va prefera să evite atât conferinţele de presă, cât şi reacţiile energice.
Nu prea văd rostul unor conferinţe de presă cât timp preşedintele deţine toate cărţile importante. Despre ce să ne vorbească? Despre cât e de bine de trăit în România Normală? Pentru că nu va avea prea multe de reproşat „Guvernului meu”.
Faptul că Iohannis a câştigat cu un scor zdrobitor poate crea impresia falsă că este un individ popular şi s-a bucurat de sprijin masiv în opţiunile electoratului. Însă, din păcate, nu putem vorbi despre aşa ceva. Iohannis a câştigat pentru că Dăncilă nu a reprezentat nici măcar o secundă o opţiune viabilă.
Ne aşteaptă cinci ani în care e posibil ca preşedintele să aştepte şi el. Ce anume? A spus-o duminică seară. Şi noi va trebui să aşteptăm alături de el. Indiferent dacă ştim sau nu să-i calculăm aria, un lucru e cert. Încă nu am ieşit din cerc. Ne învârtim în continuare.
