spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTPermis fals descoperit la controlul de frontieră

Permis fals descoperit la controlul de frontieră

Un bărbat din Republica Moldova va fi anchetat pentru trei infracţiuni, după ce a încercat să treacă frontiera cu un permis de conducere care s-a dovedit a fi fals. Întâmplarea s-a petrecut vineri, pe 22 noiembrie a.c., în jurul orei 22, când în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui ansamblu de autovehicule, format dintr-un microbuz şi o platformă, P.S., în vârstă de 34 de ani, din Republica Moldova. Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților din statul vecin, însă poliţiştii de frontieră au observat că actul în sine nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, existând suspiciuni că acesta ar fi fals. Pus în situaţia de a oferi explicaţii, bărbatul a recunoscut într-un final că a procurat falsul cu 150 de dolari şi l-a folosit pentru a putea conduce ansamblul de autovehicule, întrucât nu deţine un permis pentru toate categoriile. Acuzat de fals, uz de fals şi fals privind identitatea, bărbatul s-a ales cu un dosar penal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
10.1 ° C
12.7 °
10 °
74 %
4.2kmh
48 %
J
23 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...