Urmărire pe străzile municipiului Botoșani, după un șofer care a furat o mașină și a plecat la plimbare cu ea prin oraș, deși era beat criță.
Întâmplarea s-a petrecut joi seară, pe 22 noiembrie a.c., individul fiind reperat de un echipaj de poliție din cadrul Poliției municipiului Botoșani, care patrula pe strada Bucovina. Ce le-a atras atenția polițiștilor a fost faptul că, deși era întuneric, autoturismul rula fără să aibă aprinse luminile de întâlnire. Echipajul i-a făcut semn șoferului să oprească, însă cel de la volan nu s-a conformat, văzându-și în continuare de drum.
Prin urmare, polițiștii au plecat imediat după el, urmărirea întinzându-se pe o distanță de aproape trei kilometri, până pe strada Nicolae Grigorescu, unde fugarul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar autoturismul a ajuns pe trotuar, unde s-a izbit într-un chioșc din tablă.
Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 18 ani, din localitatea Coţuşca, care a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. La scurt timp, la sediul Poliţiei Municipiului Botoşani s-a prezentat un bărbat de 25 de ani, care a declarat faptul că fugarul i-a sustras fără drept cheile autoturismului, pe care l-a condus fără permisiunea sa.
Acuzat de conducere sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă, teribilistul s-a ales cu un dosar penal.