Noul ministru al Agriculturii, liberalul Nechita-Adrian Oros, va fi prezent joi, 21 Noiembrie, în județul Botoșani. Acesta se va întâlni cu reprezentanții ministerului din teritoriu și are programată o discuție cu toți medicii veterinari. Ulterior, acesta va merge în județ, urmând a vizita exploatații agricole din zonele Ștefănești, Darabani și Flămânzi.
Reamintim că prima schimbare de director operată de liberali a fost în domeniul agriculturii. Ieri, Elena Lăzăruc a fost eliberată din funcția de director executiv interimar al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA), iar în locul său a fost numit Bogdan Cîmpanu, care a mai deținut funcții în conducerea APIA Botoșani. Mandatul acestuia va fi până la revenirea pe funcție a lui Liviu Zaharia, suspendat pentru că este implicat într-un dosar penal.