spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTDrumuri pregătite pentru PNDL III (video)

Drumuri pregătite pentru PNDL III (video)

Eșecurile finanțărilor prin PNDL în ceea ce înseamnă construcția și modernizarea de drumuri județene nu au lăsat urme prea adânci la Consiliul Județean (CJ) Botoșani, care a aprobat, în ultima ședință, indicatorii tehnici pentru un nou sector pe care să-l poată finanța printr-un eventual PNDL III. Este vorba de șapte kilometri din DJ 291K, care pornește din DJ 291B, trece prin Lozna și Călinești și ajunge la Talpa, traversând DN 29C (Vârfu Câmpului – Siret).

De fapt, CJ Botoșani a aprobat, în acest an, indicatorii tehnici pentru modernizarea a altor șase sectoare de drum județean de piatră sau aflate în stare foarte avansată de degradare: DJ 282B (Flămânzi – Plugari), DJ 298A (Darabani – DJ 293), DJ 208H (DN 29 – Corni – Poiana – Vorona), DJ 294A (Avrămeni – Panaitoaia – DN 24), DJ 294C (Borolea – Hănești) și DJ293 A (Coțușca – Viișoara). Este vorba de un total de peste 65 de kilometri.

Problema este că modernizarea acestor drumuri este doar la stadiul de intenție, iar aprobarea indicatorilor tehnico-economici nu obligă cu nimic CJ-ul sau autoritățile statului. De acum, ar trebui întocmită și aprobată documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI), pe baza căreia se vor face proiectele tehnice. Dar, cel mai important, trebuie găsită sursa de finanțare.

Am stabilit indicatorii tehnico-economici pentru a putea realiza studiile şi proiectele necesare pentru ca în momentul în care se va da drumul la cea de a treia ediţie a PNDL III să le înaintăm spre finanţare guvernului. La ora actuală, noi nu mai avem nici o axă de finanţare europeană pentru drumurile judeţene şi banii de investiţii trebuie să-i atragem de la guvern”, declara, în vară, după aprobarea indicatorilor pentru alte sectoare de drum, vicepreşedintele CJ, Dorin Birta.

PNDL, un program cu o pronunţată încărcătură politică

Oficial, despre PNDL III nu s-a vorbit, dar premierul Ludovic Orban a asigurat primarii că nu intenționează să taie astfel de finanțări. „Comunităţile locale care nu au resurse să se dezvolte au nevoie de susținerea în cadrul unui program de investiții susținut de stat. Acest program de investiții, întotdeauna a existat… PNL a susținut, susține și va susține astfel de program de investiții, nu numai că vom finaliza acest PNDL II, după vom continua astfel de program de investiții”, a declarat Ludovic Orban, înainte de a primi votul de investitură.

Atât despre PNDL I, cât şi despre PNDL II, actualii guvernanți, spuneau, la momentul lansării lor, că sunt vectori pentru partidul de la putere de a-şi consolida influenţa în anumite zone şi de a-şi cumpăra primarii. Criticile au vizat că cele două programe nu au presupus o prioritizare a lucrărilor şi că de multe ori s-au construit săli de sport sau cămine culturale în sate îmbătrânite în locul unor investiţii mult mai necesare comunităţilor locale, precum drumuri, reţele de apă şi canalizare, alimentare cu gaz, etc.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
10.1 ° C
12.7 °
10 °
74 %
4.2kmh
48 %
J
23 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...