Caterisit în urmă cu aproape doi ani, fostul preot paroh al Bisericii „Schimbarea la faţă a Domnului” din satul Schit Orăşeni (comuna Cristeşti), Ioan Ungureanu, riscă să fie evacuat din lăcaşul de cult cu sprijinul unui executor judecătoresc. După ce acesta a refuzat să predea cheile bisericii şi a continuat să slujească, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) au cerut în instanţă evacuarea lui. Procesul s-a judecat la Suceava, iar dacă în primă fază Judecătoria a respins cererea MMB, Tribunalul Suceava a decis ca fostul preot să elibereze lăcaşul de cult şi să predea biserica veche, casa parohială, clopotniţa, muzeul, dar şi casa de oaspeţi „Sfântul Cuvios Sila”.
Întrucât decizia este definitivă, reprezentanţii MMB au apelat deja la serviciile unui executor judecătoresc, care a declanşat procedurile legale pentru punerea în executare a sentinţei. „Se va cere de la instanţă încuviinţarea executării silite, după care vor fi respectaţi toţi paşii prevăzuţi de lege”, a declarat vicarul administrativ al MMB, preot Marian Timofte. Acţiunea în instanţă a venit după ce noul preot desemnat în parohie nu a putut oficia slujbele religioase cuvenite.
Sprijin din partea enoriaşilor
În replică, fostul preot a trimis o serie de adrese la mai multe instituţii în care a menţionat că îşi asumă hotărârea instanţei, doar că aceasta nu va putea fi aplicată abuziv împotriva credincioşilor din parohie, care l-au susţinut şi continuă să-l susţină după izbucnirea acestui conflict.
De altfel, inclusiv pe parcursul procesului atât fostul preot cât şi enoriaşii au susţinut că lăcaşul de cult aparţine de fapt comunităţii, biserica fiind construită în 1760 şi declarată monument istoric. Ba mai mult, ei au prezentat în instanţă şi o serie de procese verbale întocmite de reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor, în anul 2006, în care apare menţionat la rubrica proprietar preot Ioan Ungureanu/Consiliul parohial Orăşeni Maici.
În schimb, magistraţii au considerat că preotul a acţionat la acel moment ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române şi nu în nume propriu.
Scandal pornit de la refuzul de a-l pomeni pe ÎPS Teofan
Situaţia conflictuală din satul Schit Orăşeni a izbucnit în vara lui 2016, după un Sinod pan-ortodox de la Creta, unde s-ar fi semnat o serie de documente care nu au fost acceptate de toţi preoţii. Acuzând că aceste documente vin în contradicţie cu vechile dogme bisericeşti, părintele Ioan Ungureanu nu l-a mai pomenit în slujbe pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.
Ulterior, în primăvara lui 2017, reprezentanţii MMB l-au acuzat pe preot de schismă, insultă, calomnie, defăimarea şi clevetirea în public, de neascultarea faţă de autorităţile bisericeşti şi de contrazicerea publică a poziţiei oficiale a Bisericii. Astfel, părintele Ioan Ungureanu a primit dojana arhierească şi, pentru că nu a respectat prevederile tipiconale, a fost oprit de la slujire. Ulterior, el a fost trimis în faţa Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a decis caterisirea.
Caz fără precedent în istoria Bisericii
Cu toate acestea, fostul preot a continuat să slujească, acuzând conducerea MMB de încălcarea Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi de abuz. El se consideră nevinovat şi a spus de fiecare dată că nu s-a despărţit în niciun fel de Sfânta Biserică şi că toate deciziile privind caterisirea sa sunt „abuzive şi nestatutare”. Concomitent, el a atacat la Curtea de Apel Iaşi, în secţia de contencios administrativ, toate deciziile emise de MMB prin care s-a dispus caterisirea, dar acţiunea i-a fost respinsă, cazul urmând să fie judecat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În schimb, în urma unei plângeri penale formulate de Mitropolie, fostul preot a fost trimis în judecată pentru exercitarea fără drept a unei profesii, procesul fiind pe rolul instanţei. Cazul este fără precedent în istoria Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că toate încercările MMB de a instala un nou preot în sat au fost sortite eşecului, Ioan Ungureanu bucurându-se în continuare de susţinerea unor enoriaşi.