Un copil de şase ani a scăpat cu viaţă după o mobilizare a echipajelor de salvare, după ce a fost victima unei experienţe cumplite. Micuţul a ajuns la Iaşi în stare critică din cauza câinelui familiei, după ce a fost muşcat de cap de patruped, fiind pur şi simplu scalpat în zona cervicală a capului.
Muşcătura a fost atât de puternică încât se putea vedea osul cranian cu ochiul liber, iar urmele coţilor au rămas şi pe os. Incidentul a avut loc la mijlocul lunii trecute, în curtea familiei, unde băieţelul se juca împreună cu câinele.
La un moment dat, însă, animalul l-a muşcat cu putere pe micuţ de partea din spate a gâtului, din zona cefei. Ţipetele de durere ale micuţului au alertat pe mama acestuia, care a avut un şoc când l-a văzut, acesta fiind plin de sânge în zona capului, căzut pe iarbă. Femeia a sunat imediat la 112, o ambulanţă de la Dorohoi fiind trimisă pentru a-i acorda acestuia primul ajutor, iar de la Botoşani a fost direcţionat echipajul cu medic al SMURD. Copilul a fost preluat pe drum de către echipajul de la Botoşani, acesta fiind transportat direct la Spitalul Judeţean pentru a i se efectua un computer tomograf cranian, după care a fost direcţionat către Secţia de Pediatrie.
Medicii au solicitat însă imediat transferul lui la Iaşi, pentru că leziunile suferite depăşeau competenţele specialiştilor din Botoşani, astfel că micuţul a fost trimis în continuare cu echipajul TIM format din medicul specialist în urgenţe Gabriela Purice, asistentul UPU Cristina Dumitriu şi paramedicii Plt adj. Ciubotaru Valentin și Plt. Maj. Ticu Iulian Cătălin spre Iaşi. „Starea copilului era gravă, a suferit o pagă scalpată prin muşcătură de câine, iar la astfel de plăgi de mari dimensiuni există şi riscul foarte mare de infecţii”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.
Din fericire, faptul că a ajuns într-un timp foarte scurt la Iaşi a făcut ca tratamentul de specialitate să îi fie acordat în timp util, iar micuţul să fie acum în afara oricărui pericol. Acesta a şi fost externat, părinţii ducându-l la medicul de familie pentru supraveghere şi schimbarea pansamentelor.