Un grav accident rutier a avut loc, luni seară, pe raza județului Botoșani. Un adolescent de 16 ani a fost rănit, după ce căruța pe care o conducea a intrat pe contrasens și a fost lovită violent de un autoturism.
Accidentul a avut loc pe raza localității Petricani din orașul Săveni, în momentul în care căruța nesemnalizată condusă de minor a intrat pe sensul opus și nu a fost observată de șoferul de 55 de ani al autoturismului.
Potrivit polițiștilor, șoferul implicat în accident avea o concentrație alcoolică de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta nu a pățit nimic, însă va trebui să explice polițiștilor de ce a urcat băut la volan, deşi nu el a provocat accidentul.
Minorul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital cu traumatisme puternice la cap şi membre.