Pentru că tema aleasă de Ministerul Educației în acest an pentru Săptămâna Educației Globale a fost cea a schimbărilor climatice, elevii și profesorii Colegiului ”A.T.Laurian” au profitat de ocazie pentru a vizita două zone impresionante ale județului. La Rediu și la Stânca Costești, aceștia au văzut cum se produce energia electrică din surse alternative, mai precis cum energia solară și hidroenergia produse într-o manieră ecologică sunt transformate în energie electrică și introduse în sistemul național.
Elevi de clasa a X-a și a XI-a au realizat, astfel, câteva ore de aplicații vizitând cele 80 de hectare de panouri fotovoltaice de la Rediu cu ajutorul cărora firma Electroalfa captează energie solară, dar și cele aproape 6000 de hectare ale barajului de la Stânca-Costești, cel mai mare baraj de acumulare din țară. Excursia s-a dorit a fi o aplicație interdisciplinară, informațiile combinând geografia cu fizica și chimia, profesorii coordonatori Teodora Ursulică, Delia Forțu și Aurelia Simion având aceste specializări și putând să ofere toate detaliile necesare pentru înțelegerea mecanismelor de producere. Aceasta pentru că laurienii au fost curioși să afle detalii despre modalitățile tehnice de transformare a energiei solare și a hidroenergiei în voltajul livrat pentru a fi consumat de aparatura electrică.
”A fost interesant pentru elevi să înțeleagă cum se îmbină cele trei științe în producerea acestor forme de energie alternativă, panourile fotovoltaice fiind de maxim interes pentru elevii care nu le mai văzuseră.”, ne-a explicat profesorul Teodora Ursulică.