Nu exista nici o restricţie în ceea ce priveşte alegerea unei persoane în mai multe rânduri ca şoltuz, acest lucru depinzând de abilităţile de gospodar ale acestuia şi de imaginea, bună sau rea, pe care şi-o crease prin faptele sale. La fel de bine cum putea fi realeasă consecutiv ca şoltuz, o persoană putea îndeplini în mai multe rânduri, la intervale mai mici sau mai mari de timp, această funcţie.
Cel mai longeviv în această dregătorie municipală pare a fi Dumitru şoltuzul, amintit în mai multe rânduri în această ipostază între 1609-1648. Astfel, el este menţionat pentru prima dată ca şoltuz de Botoşani, împreună cu cei 12 pârgari, la 2 septembrie 1609, iar ultima dată la 3 martie 1648. În acea perioadă a mai fost menţionat ca şoltuz al Botoşanilor, la 28 iunie 1643, şi un Dumitraşcu, probabil acelaşi cu Dumitraşcu grecul fost şoltuz, amintit la 4 mai 1656. Un alt târgoveţ care a îndeplinit de mai multe ori această funcţie este Gligorie Mumici, menţionat la 11 noiembrie 1636 ca fost şoltuz şi aflat în funcţie şi la 25 mai 1661.
În ceea ce-i priveşte pe pârgari, fără îndoială că unii dintre ei erau realeşi, ca o recunoaştere a prestigiului de care se bucurau în comunitate dar şi pentru că, aceasta fiind, se pare o funcţie onorifică, neremunerată, era ocupată, de obicei, de membri ai elitei urbane, care era – şi prin definiţie – destul de puţin numeroasă. La 1 septembrie 1638 depuneau mărturie şoltuzul şi cei 12 pârgari de Botoşani, Dumitru „ce au fostu şoltuz” şi „giupânul Nicolai de Costineşti şi alţi orăşeni”. Fără îndoială, acest „Nicolai de Costineşti” era unul dintre membrii de seamă ai târgoveţilor botoşăneni, alăturarea numelui său de cel al satului Costineşti neanulând apartenenţa sa la tagma orăşenilor din Botoşani.
Credem că numele pârgarilor, mai precis ale unora dintre ei, se regăseau printre cele ale oamenilor buni şi bătrâni din târg, chemaţi de multe ori ca martori la judecăţi, vânzări sau cumpărări de case sau terenuri în târg ori în afara acestuia, prezenţa lor dând o mai mare greutate actului în sine şi confirmând legalitatea tranzacţiei încheiate.
Nume ale unor târgoveţi pomeniţi ca martori, precum Paiul, Alexa, Nicoară, Chirilă, Andronic, Danul sau Moşul se regăsesc constant în documente între 1603 şi 1615, majoritatea dintre ele scrise în Botoşani, Andronic bătrânul fiind chiar amintit primul după şoltuzi, într-un document din 20 august 1636. Un Toader Paiul, fără îndoială, urmaş al lui Paiul din 1603, este menţionat ca martor la 1742; în Botoşani sunt şi astăzi câteva familii cu numele Paiu, prelungind cu peste 400 de ani o descendenţă ale cărei ramuri nu vor putea fi recompuse, probabil, niciodată.
Nu este exclus ca pârgarii să fi fost aleşi şi dintre preoţii târgului, cel mai probabil de la bisericile domneşti, atâta vreme cât ei se bucurau de o vază deosebită, cuvântul lor era respectat, ascultat şi urmat, pe deasupra fiind şi ştiutori de carte. Un semn al consideraţiei deosebite de care se bucurau aceştia şi în virtutea căreia vor fi aleşi ca pârgari este faptul că unii dintre ei sunt menţionaţi ca martori în târg sau în afara acestuia (popa Ilea, la 18 aprilie 1604, popa Marcu, popa Ionaşcu şi popa Costin, la 20 august 1636, popa Ionaşco „de la biserica Domnii Mel<e> de la curte din Botoşeni”, la 7 iunie <1639> acelaşi preot de la curtea domnească, alături de popa Mirăuţă, la 25 mai 1661, sau singur, la 10 ianuarie 1678), sau scriu zapisele pe care se aplică şi pecetea târgului („Popa Mirăuţă de Botoşani”, în 20 martie 1661).
Prof. dr. Daniel BOTEZATU