Victorie uriaşă obţinută de botoşăneanul Iulian Rotariu în ultramaratonul „Ultra Africa Race”, desfăşurat în Mozambic în perioada 10 – 14 noiembrie. După cele cinci etape în care a reuşit să treacă de fiecare dată primul linia de sosire, Iulian Rotariu şi-a dominat adversarii într-un stil de mare campion, nelăsându-se intimidat de cărţile de vizită ale celor care s-au înscris la start. Rezultatele finale au fost anunţate astăzi de organizatori, reuşita lui Iulian fiind una de excepţie în condiţiile în care în competiţie s-au înscris doar 15 concurenţi din care trei au renunţat pe parcurs, din cauza dificultăţilor întâmpinate pe traseu.
„Misiune terminată! Nu eu, nu voi, ci noi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, doar împreună, am reușit să ridicăm steagul țării acolo sus, unde îi este locul, să fie mangâiat de vântul Oceanului Indian și onorat de imn! Multumesc tuturor pentru tot și susținerea copiilor cu autism din Botoșani pentru a-și termina și ei cursa! Doamne Ajută! „, este mesajul lui Iulian.
Competitorii au avut de parcurs o distanţă de 220 de kilometri, împărţită în cinci etape, prin pădurea tropicală, dar şi pe plaja oceanului Indian în condiţii de umiditatea ridicată, arşiţa şi dune de nisip. Cu toate acestea, Iulian Rotariu a parcurs cei 220 de kilometri în mai puţin de 24 de ore, în condiţiile în care a fost vorba de o cursă autosusţinută, el parcurgând întreaga distanţă cu rucsacul şi echipamentul în spinare. Rezultatul este de apreciat în condiţiile în care această victorie vine după o altă cursă fenomenală reuşită de Iulian Rotariu în luna mai a acestui an, când s-a impus în ultramaratonul „The Track” desfăşurat în Australia, pe o distanţă de 522 de kilometri.
În fapt, victoria din Mozambic, care urmează după cealaltă cursă câştigată în Australia, reprezintă o încununare a eforturilor făcute de-a lungul anilor de Iulian Rotariu. Subofiţer operativ în cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, el a participat la mai multe competiţii de anduranţă. S-a făcut remarcat după ce în iunie 2016 a reuşit să se claseze pe locul I la categoria lui de vârstă la „Gobi March” desfăşurat în China. Patru luni mai târziu el a egalat performanţa la ultramaratonul „Atacama Crossing”, desfăşurat în Chile. În mai 2017 botoşăneanul a participat la „Sahara Race”, cursă organizată în Namibia, unde s-a clasat din nou pe locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general, situaţia repetându-se în noiembrie 2017 când a participat la ultramaraatonul „Roving Race” derulat în Patagonia Argentina. În decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat al doilea în „The Last Deserts” Antarctica, fiind primul român inclus în clubul celor mai buni performeri din lume „4 Deserts”. Cea mai mare performanţă a fost realizată însă anul acesta, în luna mai, când s-a impus în Australia.
Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 11 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a participat la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. După numai câteva curse, reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani l-au rugat să-i reprezinte în competiţii. Din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, concurând în scop caritabil.