spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeEconomicNoul ministru al Muncii cere reducerea timpului până la primirea primei pensii

Noul ministru al Muncii cere reducerea timpului până la primirea primei pensii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, consideră că pensionarii sunt trataţi cu aroganţă şi cu lipsă de respect de angajaţii Caselor de Pensii şi dă asigurări că va încerca să găsească în cel mai scurt timp soluţii pentru a li se asigura servicii de calitate şi pentru a se reduce termenul de procesare a dosarelor de pensii cât mai aproape de cel prevăzut de lege, respectiv 45 de zile. „Am primit semnale că sunt întârzieri în calculul pensiilor. Legea prevede foarte clar un termen de 45 de zile de la înregistrarea dosarului până la emiterea deciziei şi până la efectuarea plăţii, dar aceste 45 de zile sunt cu mult depăşite. Problema este că pensionarului nu i se explică de ce apar aceste întârzieri şi nici nu are o siguranţă cu privire la termenul maxim în care i se va răspunde şi i se va procesa dosarul respectiv şi i se va calcula şi efectua plata pensiei respective. Oamenilor nu li se explică de ce există aceste întârzieri, în multe situaţii sunt trataţi cu aroganţă, în sensul în care oamenii nu primesc alt răspuns decât «Dacă nu vă convine să ne daţi în judecată!», ceea ce denotă o atitudine arogantă şi implicit o lipsă de respect faţă de om”, a declarat Violeta Alexandru.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Ministrul Muncii a acuzat că modul de lucru al funcționarilor este orientat spre proceduri şi nu pe eficienţă. Ea i-a acuzat că întârzie prelucrarea cererilor pensionarilor până în ultima zi permisă de lege. „Sunt oameni care stau trei – patru – cinci luni şi care nu primesc nu numai răspuns, dar care nu primesc efectiv pensia la care au dreptul. Sunt oameni care au dreptul la pensie de handicap şi stau fără venit, urmează iarna, au facturi, cheltuieli de întreţinere de plătit şi nu au un orizont cu privire la când se termină totuşi acest proces”, a subliniat noul ministru al Muncii.

La Botoșani, media este de 30 de zile

La Botoșani, indicatorii de performanță ai Casei Județene de Pensii (CJP) „țin” cu angajații instituției. Astfel, ponderea cazurilor noi soluționate în termen a fost de 93,16% în decembrie 2018 și de 93,06% la jumătatea acestui an, în condițiile în care ținta trasată de Casa Națională era de 75%. De asemenea, timpul mediu de soluționare a cererilor de pensionare a fost de 31,5 zile la 31 decembrie 2018 și de 29,95 zile la jumătatea acestui an. „Media pe judeţul Botoşani este între 30 şi 35 de zile. Este destul de dificil să calculezi o pensie cu o perioadă luată de pe carnetul de muncă şi cu o perioadă luată din calculator. Cele mai mari dificultăţi le avem în cazul carnetelor de muncă, unde există şi adeverinţe. În aceste cazuri trebuie văzute şi corelate între ele toate veniturile, cu baza legală dintr-o adeverinţă, cu funcţia respectivă a omului, cu toată legislaţia din trecut şi până în prezent. Perioada de după 2001 este foarte simplă, pentru că softul calculează singur venitul”, a declarat Cristina Anton, directorul CJP Botoșani.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...