Mai mulţi oameni au fost răniţi după ce tavanul unui teatru din centrul Londrei s-a prăbuşit în timpul unui spectacol.
La un sfert de oră după ce a început piesa, o bucată de plafon de 12 metri pătrați a căzut peste spectatori.
A rămas o gaură din care ieşeau fire şi curgea apă. Peste o mie de persoane au fost evacuate. Incidentul s-a produs la Teatrul Piccadilly, aflat în apropierea intersecţiei omonime.
Nu este prima dată când un plafon se prăbușește într-unul din teatrele londoneze.
În 2013, 80 de persoane au fost rănite – dintre care șapte grav – după ce o parte din tavanul teatrului Apollo a căzut.