Domnul nu intervenea în desemnarea consiliului municipal, din acest punct de vedere respectându-se o practică ajunsă în Moldova prin intermediul oraşelor transilvane, dar este probabil că pentru a-şi intra în atribuţii el avea nevoie de confirmarea domnească, prin care reprezentativităţii conferite prin alegerea de către obştea târgului i se adăuga legitimitatea dată de această confirmare, altminteri pur formală, pentru că puţine vor fi fost situaţiile în care alegerea obştii să nu fi fost întărită de către domn.
Aşa cum în actele de mărturie, printre oamenii buni şi bătrâni chemaţi ca martori se numără şi armeni (într-un act de judecată din 20 august 1636, printre martori sunt amintiţi Bogdan şi Ovanes), greci și evrei (Sulima şi Iane Grecul apar ca martori, la 4 noiembrie 1622, alături de alţi târgoveţi, printre care şi Ionaşco, pârgarul cel mare), credem că şi consiliul restrâns al oraşului, format din şoltuz şi pârgari, avea în componenţă nu numai români, ci şi reprezentanţi ai altor etnii, în primul rând ai celor armeneşti. Aceasta spre deosebire de Suceava, unde armenii erau reprezentaţi pe lângă şoltuz şi de doi pârgari proprii, alţii decât cei 12 pârgari.
Interesant este faptul că la Botoşani pentru cel aflat în fruntea consiliului municipal se folosea un singur termen cel de şoltuz, indiferent de etnia căreia îi aparţinea persoana care îndeplinea această funcţie. Astfel, la 8 martie 1670, s-au „prilejuit” ca martori la vânzarea unei moşii din afara târgului „Costachie şultuzul cel rumânescu şi Vasilie Grecul ce-au fost şultuz şi Vicol ce-au fostu şultuz şi Strelarul şi şultuz Ivan cel armenescă”. În partea de jos a actului, sub numele vânzătorului, al „popei Vasilie”, care scrisese zapisul, şi altele patru, ale martorilor, se află câte o impresiune digitală a fiecăruia dintre aceştia. Intrigă faptul că printre aceste „semnături” şi amprente digitale lipsesc cele a lui Ivan, şoltuzul armenesc. O posibilă explicaţie ar fi cea menţionată spre sfârşitul actului, anume că „aldămaşul s-au băut la Ivan şoltuzul”, aşa încât exercitarea îndatoririlor de gazdă l-ar fi putut împiedica pe acesta să procedeze precum ceilalţi martori, cu atât mai mult cu cât, probabil, nu s-a socotit a fi necesară şi iscălitura, de martor, a gazdei.
Nu mai puţin de patru şoltuzi şi foşti şoltuzi semnează ca martori acest act şi totuşi pecetea târgului nu este aplicată, pentru simplul motiv că tranzacţia încheiată nu era una care să privească oraşul ca atare, iar semnăturile ce serveau ca mărturie nu aveau o calitate intrinsec oficială; mai curând ele probabil erau un hatâr făcut unei persoane cunoscute în speţă lui Ionaşco Hrecică, vânzătorul din această tranzacţie, hatâr mai mult sau mai puţin gratuit, dar prin realizarea căruia întărirea actului era cu atât mai solidă.
Se mai observă, din lectura acestui document, că în momentul efectuării tranzacţiei erau un şoltuz românesc, Costachie, şi unul armenesc, Ivan, ceea ce arată, alături de alte documente la care ne vom referi, că la Botoşani şoltuzii români şi armeni funcţionau simultan, spre deosebire de oraşele din Ardeal, cu populaţie mixtă, dar şi de situaţii asemănătoare din oraşe moldoveneşti precum Huşi, Bacău, Cotnari, unde şoltuzii reprezentând etniile predominante alternau câte un an în fruntea oraşului.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
