spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeTurismEscapadă pe Valea Doftanei

Escapadă pe Valea Doftanei

La 60 de kilometri de Ploieşti se află Valea Doftanei, una dintre cele mai atrăgătoare staţiuni din Prahova.

 

După Barajul Paltinu, pe Valea Doftanei, turiştii dornici să petreacă timpul liber în natură au parte aici de o altă lume. Frumuseţile create de natură, dar şi cele câteva obiective turistice, reuşesc să atragă sute de turişti la fiecare sfârşit de săptămână. Barajul şi bazinul de acumulare sunt alimentate de Lacul Păltinoasa, un lac cu apă potabilă, care se întinde pe o distanţă de trei kilometri. La câţiva kilometri de acest lac sunt situate Cheile Doftanei, săpate în conglomerate dure, puternic încreţite de mişcările tectonice. Un alt obiectiv turistic este Rezervaţia Naturală „Glodeasa”, care este compusă numai din brazi naturali cu o vechime de peste 200 de ani.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Închisoarea Doftana

 

Unul dintre punctele de atracţie pentru turiştii care aleg să viziteze Valea Doftanei este Închisoarea Doftana. Aici au fost încarceraţi, de-a lungul timpului, Nicolae Ceauşescu,  Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş, dar şi legionarii Corneliu Zelea Codreanu şi Horia Sima.

În anul 2004 persoanele care doreau să viziteze închisoarea dădeau declaraţie pe proprie răspundere că sunt direct răspunzătoare în cazul producerii unui accident. Acum, însă, nimeni nu mai poate vizita închisoarea.

 

Caşcaveaua, specialitatea casei

 

Comună Valea Doftanei este renumită şi pentru un alt fel de caşcaval, numit caşcavea. Există până şi un festival anual al caşcavelei, la care participă chiar şi străini. Valea Doftanei oferă multe posibilităţi de relaxare. Turiştii pot călări pe drumuri de munte, până la Posada. Tot pe Valea Doftanei turiştii pot vizita casa memorială Nicolae Grigorescu şi Castelul Iuliei Haşdeu, ridicat după moartea acesteia de către tatăl său, Bogdan Petriceicu Haşdeu.

Turiştii pot vizita şi Muzeul de Etnografie şi Folcor, care găzduieşte o colecţie inedită de obiecte realizate de meşteşugarii din zonă. Vizitatorii pot admira aici vase de lut, ştergare brodate, ornamente gravate în lemn, tratate sau lucrate în relief.

 

Lacul Păltinoasa

 

Lacul Paltinu este un lac de acumulare pentru apă potabilă, întins pe o lungime de trei kilometri, oferind o privelişte încântătoare. Ambele maluri oferă condiţii prielnice pentru aşezarea unor campinguri pitoreşti şi case de vacanţă. Este aşezat într-o zonă montană pitoreasca în bazinul Doftana, iar în apropriere se găseşte râul Doftana, la confluenţa cu Pârâul Păltinoasa şi Secăria. Situat la o altitudine de 650 m lacul Păltinoasa ocupa o suprafaţă de 215 ha.

Barajul Paltinu serveşte în principal pentru alimentarea cu apă potabilă şi industriala a municipiilor Campina şi Ploieşti. În subsidiar, barajul asigură şi apă pentru irigarea a 9.000 ha în lunca râului Prahova în zona Băicoi – Ploieşti şi pentru salubrizarea râului Dâmbul din Ploieşti.

 

Cheile Doftanei

 

Cheile Doftanei sunt situate în apropierea Lacului Păltinoasa şi oferă o privelişte deosebită, asemănătoare cu cea de la Cheile Bicazului. Zona sub montană, situată la distanţa de 20 km de Campina, se desfăşoară de a lungul Văii râului Doftana, unul dintre afluenţii râului Prahova. În apropiere de Lacul Paltinul, Raul Doftana a dat naştere unor superbe chei de o lungime de aproximativ 300 metri: Cheile Doftanei. Acestea reprezintă un adevărat fenomen carstic, având formă unui adevărat tunel, cu pereţi aproape verticali şi dând naştere unor peisaje spectaculoase

 

Ruinele Bisericii Vechi

 

În Valea Doftanei pot fi vizitate şi ruinele Bisericii Vechi din Traisteni, precum şi Biserica Sfinţii Voievozi, construită între anii 1926-1942, cu hramul în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril şi renumită pentru arhitectură deosebită după care a fost ridicată. În pronaosul bisericii se află şi un tablou pictat al unuia dintre marii suverani ai României, Regele Mihai I. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Teşila este un alt lăcaş de cult ridicat în această superbă vale între anii 1871 – 1875 Ruinele Bisericii vechi din satul Traisteni se afla pe traseul spre Braşov.

 

Rezervaţia „Glodeasa”

 

Glodeasa este o pădure seculară virgină de fag şi brad, situată în comună prahoveană Valea Doftanei, la o altitudine de 650 – 890 m. Pădurea păstrează mărturii ale evoluţiei învelişului forestier al munţilor noştri, fiind ferită de exploatarea forestieră. Pe o suprafaţă de 534,9 ha, se întind arbori cu vârste cuprinse între 200 – 300 de ani şi înălţimi de 40 – 45 m. Pădurea Glodeasa este printre puţinele păduri rămase virgine la noi în ţară, prezentând o remarcabilă diversitate peisagistică: păduri, stânci, pajişti, roci la zi, ape dulci, chei. Peisajul este împodobit cu specii de plante rare, ocrotite prin lege.

Rezervaţia Glodeasa reprezintă un obiectiv turistic deosebit, prin naturaleţea perfectă a peisajului, aerul curat garantat şi drumeţiile de munte ce pot fi realizate de aici. Rezervaţia Glodeasa este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Muntenia, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi în apropiere.

Pentru a vizita Rezervaţia Glodeasa puteţi accesa una dintre ofertele de cazare Valea Doftanei, la pensiunile şi vilele din apropiere.

 

Atra Doftana

 

Pentru un concediu lipsit de orice grijă vă puteţi caza la un resort de lux integrat în inima naturii, unde o investiţie de un milion de euro s-a materializat în Atra Doftana. După ce veţi petrece prima noapte în acest loc, vă puteţi trezi îmbiaţi de razele soarelui răsfrânte din lacul Paltinu, unde amatorii de pescuit vor fi de la primele ore ale zilei încercându-şi norocul.

Materialele utilizate în cadrul construcţiei sunt parcă rupte din peisaj, de la holuri până la camere şi băi, totul având la bază lemn, granit sau marmură, unindu-se într-un design minimalist care parcă nu vrea să deranjeze liniştea pe care o poate oferi sălbăticia naturii.

Pentru 290 de lei pe noapte, clienţii îşi pot lăsa concediul dictat de concertele de jazz, de şedinţele de SPA sau de saună şi şedinţe de aromoterapie.

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ninsoare puternică
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
91 %
2.1kmh
100 %
vin
2 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
3 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...