vineri, martie 14, 2025
AcasăLocal BTSute de maşini verificate în cadrul operaţiunii "Truck & Bus"

Sute de maşini verificate în cadrul operaţiunii “Truck & Bus”

Operaţiunea “Truck & Bus”, organizată săptămâna trecută de poliţiştii rutieri, s-a lăsat cu peste 100 de sancţiuni. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, agenţii rutieri au acţionat pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, fiind controlate 217 autovehicule. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 104 sancţiuni contravenţionale.

Operaţiunea a avut loc în perioada 14-20 octombrie a.c şi a urmărit în principal verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri, acţiunea fiind coordonată la nivel naţional de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Poliţiştii spun că acţiunea a vizat reducerea accidentelor rutiere având drept cauză nerespectarea normelor legale de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi celui de marfă. Astfel, în cele şapte zile cât au acţionat, poliţiştii au avut în vedere respectarea de către şoferii profesionişti a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranţă sau a dispozitivelor de retenţie, funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

Activităţile de control s-au desfăşurat simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene, conform Planului de Operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
17.2 ° C
17.6 °
16.1 °
48 %
1.8kmh
100 %
vin
18 °
S
15 °
D
7 °
lun
6 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

A reînceput dezvoltarea orașului. Deocamdată pe bucăți mai mici, dar cine știe.

EDITORIAL

Tărășenia de la Vârfu Câmpului referitoare la eliberarea ilegală, pe bandă rulantă, a cărților de identitate românești pentru cetățeni aparținând spațiului ex sovietic nu...

EPIGRAMA ZILEI

N-ai nici tu nici împăratul Bani să-mi cumpere băiatul, Mergi cu lupu-n codrul des Și-ncearcă prin ... P.O.S. -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...