marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTJandarm împușcat de un coleg în poligon

Jandarm împușcat de un coleg în poligon

Un incident grav avut loc în această după-amiază în poligonul Jandarmeriei Botoșani.

Un angajat al Inspectoratului Județean de Jandarmi, aflat în timpul unei misiuni de tragere, a fost împușcat din greșeală de un coleg, în timp ce ambii se aflau pe aliniamentul de tragere.
Incidentul a avut loc după ce arma colegului acestia, un pistol cu calibrul de 7,65 milimetri, s-a blocat.

În momentul în care a vrut să deblocheze arma un glonte ieșit pe țeavă pătrunzându-i victimei în gamba piciorului drept după care a ieșit și a intrat în glezna piciorului stâng.

O ambulanță a ajuns la scurt timp la fața locului, cadrele medicale acordându-i acestuia primul ajutor, după care l-au transportat la Urgențe. “Incidentul și împrejurările în care acesta s-a produs vor face obiectul unor verificări ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iași.”, a precizat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
5.6 ° C
5.6 °
3.9 °
77 %
6.7kmh
100 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
6 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...